Sari direct la conținut

Coronavirus în România: Bilanțul zilnic a trecut de 7.500 de cazuri noi de COVID-19 / 121 de decese, 1.195 de pacienți la ATI

HotNews.ro
Oameni pe strada in Piata Victoriei din Bucuresti, Foto: lcv / Alamy / Alamy / Profimedia
Oameni pe strada in Piata Victoriei din Bucuresti, Foto: lcv / Alamy / Alamy / Profimedia

În România au fost raportate, în ultimele 24 de ore, alte 7.676 de cazuri de coronavirus – un record pentru valul al patrulea al pandemiei, potrivit datelor furnizate sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică. în Ultima zi s-au înregistrat 121 de decese, autoritățile anunțând inițial 145 de decese, în timp ce 1.195 de pacienți sunt internați la terapie intensivă.

Bilanțul de sâmbătă vine după trei zile consecutive cu peste 7.000 de infecții noi cu SARS-Cov-2.

Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.187.773 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID–19), dintre care 657 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.096.136 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.676 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19), dintre care 143 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 597 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 36.230 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS–CoV–2 au decedat.

În intervalul 24.09.2021 (10:00) – 25.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 121 de decese (61 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 la categoria de vârstă peste 80 ani. 118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.852. Dintre acestea, 1.195 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 264 sunt minori, 247 fiind internați în secții și 17 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.507.523 de teste RT-PCR și 3.064.095 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.530 de teste RT-PCR (10.070 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.460 la cerere) și 44.834 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 47.502 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.841 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.407 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 225 de persoane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro