Sari direct la conținut

În Emiratele Arabe Unite, cei care iau în râs măsurile anti-COVID riscă închisoarea și amenzi uriașe

HotNews.ro
Aeroport din Emiratele Arabe Unite, Foto: KARIM SAHIB / AFP / Profimedia
Aeroport din Emiratele Arabe Unite, Foto: KARIM SAHIB / AFP / Profimedia

Autorităţile din Emiratele Arabe Unite (EAU) au atenţionat că persoanele care iau în râs măsurile anti-COVID și postează fotografii și mesaje ironice pe rețelele sociale riscă închisoarea și o amendă de câteva zeci de mii de euro, scrie AFP.

Utilizatorii reţelelor sociale ar putea fi pedepsiţi în virtutea noilor legi ce prevăd pedepse de cel puţin doi ani de închisoare şi plata unei amenzi de 200.000 de dirhami (circa 47.000 de euro) pentru publicarea de informaţii false cu privire la pandemie, potrivit Parchetului federal.

Emiratele Arabe Unite au introdus restricţii pentru a face faţă noului val cu varianta foarte contagioasă Omicron, care a ridicat numărul de contaminări zilnice la un nivel care nu s-a mai consemnat din martie anul trecut.

Atenţionarea autorităţilor vine după ce „recent au circulat pe reţelele sociale fotografii şi înregistrări video (…) însoţite de comentarii şi de cântece care ironizează măsurile de precauţie şi îndeamnă la nerespectarea lor”, a subliniat într-un comunicat procurorul federal pentru situaţii de urgenţă, de criză şi catastrofe.

„Prin urmare, le cerem oamenilor să evite aceste comportamente, care sunt pedepsite prin lege”, se spune în textul publicat luni, conform Agerpres.

Testele anti-COVID sunt cerute tot mai mult în ultimele săptămâni în Emiratele Arabe Unite, unde numărul de angajatori care solicită constant rezultate negative la teste PCR creşte presiunea pe centrele de depistare. Locuitorii capitalei, Abu Dhabi, trebuie să prezinte un test PCR negativ la fiecare două săptămâni, iar teste sunt cerute şi pentru a putea intra în clădirile administraţiilor publice.

Emiratele Arabe Unite au interzis călătoriile în străinătate pentru cetăţenii lor care nu şi-au făcut o doză de rapel cu vaccin anti-COVID. Această ţară găzduieşte în prezent Expoziţia Universală din Dubai, care a atras peste 9 milioane de vizitatori după lansarea ei în octombrie. EAU au înregistrat marţi 2.511 de contaminări cu COVID-19 în 24 de ore.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro