Lumea se află într-un „moment critic” al pandemiei de Covid-19, susţine șeful OMS
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a solicitat luni statelor să colaboreze pentru a pune capăt fazei acute a pandemiei, spunând că acestea dispun în prezent de toate instrumentele disponibile pentru a face acest lucru.
„Pandemia de Covid-19 intră acum în al treilea an şi ne aflăm într-un moment critic”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus în cadrul unei conferinţe de presă, alături de ministrul german al Dezvoltării, Svenja Schulze, relatează Reuters și Agerpres.
„Trebuie să lucrăm împreună pentru a pune capăt fazei acute a acestei pandemii. Nu putem s-o lăsăm să treneze, oscilând între panică şi neglijenţă”, a spus directorul OMS.
„Germania, cel mai important contributor al OMS”
Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat luni că Germania a devenit cel mai important contributor al agenţiei sanitare, fără a oferi mai multe detalii. Din punct de vedere istoric, dintre statele membre Statele Unite au adus cea mai mare contribuţie financiară la organizaţie.
La rândul său, Schulze a spus că principala prioritate a Germaniei, care a preluat preşedinţia G7, este aceea de a pune capăt pandemiei la nivel mondial şi a făcut apel la o „vaccinare masiv accelerată, cu adevărat globală” pentru îndeplinirea acestui deziderat.
Evenimentul de la Geneva dă startul unei săptămâni de şedinţe ale Comitetului Executiv al OMS în cadrul cărora urmează să fie discutate aspecte cheie privind viitorul agenţiei sanitare a ONU, inclusiv posibilitatea unui al doilea mandat pentru Tedros Adhanom Ghebreyesus şi o propunere pentru creşterea independenţei agenţiei din punct de vedere financiar.