Sari direct la conținut

​​Vaccinarea anti-Covid în România: Aproximativ 11.000 de vaccinuri administrate în ultimele 24 de ore, majoritatea fiind doza booster

HotNews.ro
Vaccinare Romania 30 ianuarie, Foto: RO Vaccinare
Vaccinare Romania 30 ianuarie, Foto: RO Vaccinare

11.291 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 8.069.534 de persoane vaccinate, 7.975.524 dintre acestea cu schema de două doze, iar 2.378.109 au făcut și a treia doză.

Conform informațiilor transmise duminică seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate în total 11.291 de doze de vaccin, dintre care 1.888 ca primă doză [dintre acestea, 760 au fost cu Pfizer Pediatric], 1.889 ca rapel și 7.514 ca doză booster.

De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 8.069.534 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele patru vaccinuri – Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson – și au fost administrate în total 16.433.860 de doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 7 reacții adverse, 4 la Pfizer și 1 la Pfizer Pediatric, precum și 1 la Moderna și 1 la Johnson&Johnson. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 19.884 (1,21/1000 doze administrate).

Alte 131 de reacții adverse sunt în curs de investigare, mai informează CNCAV, precizând că nu au fost raportate cazuri severe.

Click pentru a mări

  • Vaccinul Pfizer-BioNTech se administrează din data de 27 decembrie 2020
  • Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021
  • Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021
  • Vaccinul Johnson&Johnson se administrează din data de 4 mai 2021
  • Doza a treia se administrează din data de 28 septembrie 2021
  • Vaccinul Pfizer Pediatric se administrează din data de 26 ianuarie 2022
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro