Sari direct la conținut

Anchetă privind eliberarea a zeci de certificate false de vaccinare anti-COVID în cabinetul unui medic de familie din Prahova / 500 de lei pentru un certificat fals

HotNews.ro
Certificate digital covid, Foto: STS
Certificate digital covid, Foto: STS

Zeci de persoane sunt audiate, marţi seară, de către procurorii prahoveni, într-un nou dosar de vaccinări fictive care ar fi avut loc în comuna Valea Călugărească, la cabinetul unui medic de familie. Anchetatorii au ajuns să deschidă acest nou caz urmărindu-i pe intermediarii care aduceau la fostul centru de vaccinare din comuna Valea Călugărească persoane dispuse să cumpere certificate de vaccinare, potrivit News.ro.

Surse judiciare au declarat că aproximativ 30 de persoane – intermediari, suspecţi, dar şi beneficiari ai unor certificate false de vaccinare anti-COVID – au fost ridicate, marţi şi duse la audieri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, într-un dosar privind aşa-numita „vaccinare la chiuvetă”.

Un medic de familie din comuna prahoveană Valea Călugărească este suspectat că ar fi vaccinat zeci de persoane, contra unor sume mici de bani anchetatorii au ajuns la această speţă urmărind activitatea intermediarilor dintr-un dosar deschis anul trecut, în care de asemenea zeci de persoane sunt suspectate că au primit certificate de vaccinare fără ca măsar să fi trecut pe la centrul de vaccinare din Valea Călugărească.

Medicul de familie este suspectat de infracţiunile de luare de mită, fals informatic şi înşelăciune. Alte persoane sunt suspectate de fals informatic, iar altele de dare de mită.

Până în prezent, procurorii au identificat 43 de beneficiari de certificate false de vaccinare.

500 de lei pentru un certificat de vaccinare fals / 100-200 lei pentru intermediari

În unele cazuri, aceştia plăteau 500 de lei pentru a primi certificatul de vaccinare, însă au fost cazuri în care medicul de familie din Valea Călugărească primea sume mici de bani.

Intermediarii primeau, la rândul lor, 100-200 de lei pentru a duce „clienţii„ la medicul care ar fi eliberat certificatele, precizează sursele citate.

Un dosar similar a fost deschis de anchetatorii prahoveni în luna octombrie a anului trecut. La acel moment, în cadrul anchetei au apărut inclusiv numele unui consilier local de la Sinaia, Georgiana Ioana Maria Creţu şi al soţului acesteia, sportivul olimpic la sanie Valentin Creţu, ca beneficiari ai unor certificate false de vaccinare anti-COVID.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro