Sari direct la conținut

Biblioteca de la Metrou. Călătorii pot împrumata cărți din stația Piața Unirii

HotNews.ro
Metrou București, Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea
Metrou București, Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Călătorii care tranzitează stația Piața Unirii vor putea împrumuta cărți de la „Biblioteca de la Metrou”, un proiect pilot inițiat de Biblioteca Naţională a României, cu scopul de a stimula interesul pentru lectură şi de a facilita accesul la cultură pentru un număr cât mai mare de oameni.

Prin intermediul acestui proiect, călătorii vor avea acces la o gamă variată de cărţi, direct în staţiile de metrou. Metrorex va asigura spaţiul necesar pentru depozitarea cărţilor, în timp ce Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi Biblioteca Naţională a României vor contribui cu resursele literare.

„Având în vedere statisticile recente publicate de Institutul Naţional de Statistică, care indică faptul că aproximativ 11,1 milioane de români au declarat că nu au citit nicio carte în ultimul an, din diverse motive, inclusiv lipsa timpului sau interesului, considerăm esenţial să explorăm noi modalităţi de a încuraja lectura în rândul populaţiei. Parteneriatul cu Metrorex ne va permite să ajungem la un public larg şi divers”, a transmis BMB, conform News.ro.

Reprezentanții Bibliotecii Metropolitane Bucureşti speră că în acest mod va crește numărul tinerilor care vor fi cuceriți de universul cărților.

„Practic, începând de astăzi Biblioteca Metropolitană Bucureşti va merge, zilnic, cu metroul, prin cărţile pe care călătorii le vor purta cu ei, din staţie în staţie, până în propria casă. Proiectul cultural „Biblioteca de la Metrou” este o iniţiativă extraordinară, în contextul în care cercetările de la Nielsen Book Data subliniază că generaţia Z preferă cărţile tipărite, reprezentând 80% din achiziţiile din noiembrie 2021 până în 2022. Bibliotecile raportează, de asemenea, o creştere a utilizatorilor generaţiei Z care preferă liniştea, în detrimentul cafenelelor zgomotoase. În Marea Britanie, vizitele la bibliotecă au crescut cu 71%. Prin astfel de iniţiative, nu putem decât să sperăm că, într-o zi, şi în România ne vom bucura de asemenea procente”, a declarat Ramona Mezei, manager general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

Scopul acestui proiect este de a valorifica momentele petrecute de călători în tranzit, pentru a le oferi oportunitatea de a descoperi şi a se bucura de lectură, contribuind astfel la creşterea volumului de lectură şi la promovarea culturii în rândul cetăţenilor.

Cum poți împrumuta cărți de la Biblioteca de la Metrou

Începând cu 15 februarie, călătorii care tranzitează staţia de metrou Piaţa Unirii vor avea la dispoziţie un raft plin cu cărţi, respectiv un fond de carte iniţial, care va fi pus la dispoziţie de Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi Biblioteca Naţională a României.

Cărţile vor putea fi consultate pe loc sau vor putea fi împrumutate acasă, condiţia fiind ca ele sa fie aduse înapoi sau să fie înlocuite cu alte cărţi.

Politica de circulaţie a cărţilor puse la dispoziţie călătorilor cititori presupune ca publicaţiile să îndeplinească următoarele condiţii: Să nu aibă deteriorări fizice, cum ar fi lipsa unor părţi din lucrare, pagini distruse; Să nu aibă deteriorări chimice sau biochimice; Să nu fie publicaţii străine cu valoare informaţională şi documentară de mică importanţă.

Proiectul pilot lansat la staţia de metrou Piaţa Unirii urmează să fie extins şi în alte staţii de metrou.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro