Povestea submarinelor franțuzești refuzate de Australia: De la „contractul secolului” la „scandalul diplomatic al anului”. Cum apare și România în peisaj
Trebuia să fie „contractul secolului”, dar în schimb s-a transformat într-un scandal diplomatic și strategic de proporții globale. Cea mai mare și ambițioasă achiziție militară a Australiei – 12 submarine cu propulsie convențională, derivate dintr-un model nuclear francez. Australia a zis pas după cinci ani, termene depășite și un cost estimat care s-a dublat între timp – peste 50 de miliarde de euro. În scenă în schimb au intrat strategic Marea Britanie și Statele Unite, cu un puternic interes în zona Pacificului și care oferă Australiei acces la tehnologia submarinelor nucleare. În mijlocul acestei povești regăsim constructorul Naval Group, același care ar trebui să construiască în România patru corvete multifuncționale pentru circa 1,2 miliarde de euro, un program care însă nu s-a mai concretizat într-un contract semnat nici până azi, iar dotarea Forțelor Navale cu nave noi și moderne bate practic pasul pe loc de mai bine de șase ani.
Info pe scurt:
- În 2016 Guvernul Australian încheia „contractul secolului” cu DCNS, acum denumită Naval Group, o companie din sectorul militar deținută în mare parte de către statul francez – 31 de miliarde de euro pentru dezvoltarea și construirea în Australia a 12 submarine noi clasa Attack, submarine cu propulsie convențională diesel-electric, mai exact un model modificat al submarinelor nucleare Barracuda ale Franței.
- Cinci ani mai târziu, după ce costurile programului aproape s-au dublat (56 miliarde de euro), întârzierile au început să se acumuleze și numeroase controverse au apărut privind integrarea producției în Australia, la pachet cu probleme de spionaj electronic și diferențe culturale, Australia a denunțat contractul cu Franța și a anunțat peste noapte un nou program cu SUA și Marea Britanie prin care se va dota în schimb cu submarine nucleare.
- Nu există o sumă oficială, nu există un model anume anunțat sau măcar un număr de viitoare submarine nucleare, și nici un program estimat al livrărilor nu a fost prezentat, dar ce se știe cert este că Australia ar urma să devină primul stat non-nuclear care va opera submarine nucleare.
- În paralel, presa din Australia discută despre incertitudinea actualului program, dar și extinderea duratei de viață a actualelor submarine din clasa Collins care ar trebui să acopere „gaura” până când vor veni cele nucleare, cel puțin până în 2040. Totul într-o regiune unde China își amplifică prezența militară. Modernizarea vechilor submarine depinde însă, în mod ironic, chiar de companii franceze.
- Decizia a înfuriat Parisul care a luat o serie de măsuri diplomatice fără precedent. Parisul și-a rechemat la consultări ambasadorii din Australia și din Statele Unite, un gest de o duritate rar întâlnită între state aliate. În plus, acordul de liber schimb UE-Australia e în pericol să cadă dacă Franța se va opune decisiv.
- S-ar putea repeta „scenariul australian” în România? Naval Group este constructorul care a câștigat contractul pentru construirea celor patru corvete multifuncționale în România, contract încă nesemnat pentru că mai sunt contestații depuse în justiție. Programul corvetelor trenează deja de ani de zile, iar față de oferta francezilor de a construi corvetele la șantierul naval Constanța, șantier pe care nu îl deține, există unele dubii că ar putea respectat graficul foarte strâns de livrare al navelor.
- În plus în ultimii ani s-a consemnat o apropiere din ce în ce mai puternică a României de SUA în materie de achiziții militare directe – chiar recent a fost semnată o înțelegere Guvern-la-Guvern pentru rachete antinavă americane, diferite de cele din oferta francezilor pe corvete. La mijloc însă rămâne nevoia stringentă de nave noi pentru Forțele Navale Române la Marea Neagră, nevoie usturătoare încă dinainte de 2015 și care, între timp, a devenit critică.
Președintele francez Emmanuel Macron, la lansarea la apă a primului submarin nuclear din clasa Barracuda/Suffren / sursă: Pool / Abaca / Profimedia Images
Cum s-a ajuns aici? „Contractul secolului” și joaca de-a submarinul nuclear non-nuclear
Încă de pe la mijlocul anilor 2000 Australia s-a decis că are nevoie de o nouă flotă de submarine moderne care să înlocuiască submarinele diesel-electrice din clasa Collinsoperate din anii ’90 și care să o ajute să-și păstreze relevanța în zona Pacificului și oceanului Indian, mai ales pe fondul creșterii influenței militare chineze.
Cel mai potrivit pentru nevoile australiene – zone maritime extinse și misiuni lungi – ar fi fost un submarin cu propulsie nucleară, însă rezistența față de acest tip de tehnologie a fost mare atât în rândul populației, cât și în rândul unor politicieni, mai ales imediat după dezastrul nuclear de la Fukushima. În plus, ar fi presupus ca Australia să dețină submarine nucleare fără a fi o națiune cu capabilități armate nucleare, lucru ce nu există pe glob nici până în prezent.
În 2015 s-a dat startul unei competiții internaționale pentru selectarea viitorului model de submarin al Forțelor Navale Australiene, iar contractul a fost atribuit un an mai târziu către Direction des Constructions Navales (DCNS) din Franța, acum denumită Naval Group, în dauna unor alte propuneri din Germania sau Japonia.
Naval Group a propus atunci un model modificat al clasei de submarin nuclear Barracuda/Suffren, mai exact modelul Shortfin Barracuda Block 1A, cu o propulsie convențională diesel-electrică și cu caracteristici fizice diferite față de modelul de bază. Modelul Shortfin Barracuda Block 1A ar fi urmat să poarte apoi numele de clasă Attack.
Avantajul modelului propus era acela că, la nevoie, dacă Australia ar fi cerut acest lucru în viitor, submarinele ar fi putut fi modificate înapoi de pe propulsie convențională diesel-electrică pe una nucleară.
Conform Forțelor Navale Australiene, submarinul de tip Shortfin Barracuda ar fi avut o lungime de 97 de metri și ar fi dislocat circa 4.500 de tone. Submarinul ar fi folosit o propulsie de tipul pump-jet, ar fi avut o rază de operare de 18.000 de mile nautice, o viteză maximă de peste 20 de noduri (37 km/h) și o autonomie de 80 de zile la un echipaj de 60 de persoane.
Contractul era estimat la circa 50 de miliarde de dolari australieni, circa 31 de miliarde de euro și presupunea proiectarea și construirea a 12 submarine Attack în Australia, în șantierul naval din Adelaide, iar primele submarine ar fi trebuit să fie operaționale la începutul anilor 2030, în timp ce întreaga perioadă de producție s-ar fi întins până în 2050. În paralel, Australia ar fi urma să scoată treptat din uz actualele sale submarine din clasa Collins.
Scandalul scurgerii documentelor secrete despre submarinele Naval Group
Numai că lucrurile nu s-au desfășurat conform planurilor. Chiar dinaintea semnării contractului au apărut și primele probleme.
Chiar în același an în care se semna acordul istoric, cu câteva luni înainte, DCNS fusese ținta unui atac în urma căruia s-au scurs informații din 22.000 de documente referitoare la submarinele sale din clasa Scorpene care se construiau în India.
Breșa de securitate a ridicat mari semne de întrebare legate de capacitatea companiei franceze de a asigura confidențialitatea proiectului clasei Attack, potrivit presei din Australia, însă grupul francez a dat asigurări că datele scurse nu vizează proiectul în cauză care beneficiază de un alt nivel de securitate, după cum scrie The Australian.
Amânări, întârzieri și „mutarea de avarie”: modernizarea vechilor submarine
Programul a suferit și o serie de amânări și întârzieri care au tot împins practic termenul la care ar fi urmat ca primul submarin să fie funcțional.
La începutul anului, conform celui mai recent raport al Biroului Național de Audit din Australia (ANAO) programul submarinelor avea deja o întârziere de nouă luni în faza de proiectare.
În 2018, guvernul australian ar fi fost atât de afectat de tărăgănarea semnării unui document important din cadrul programului din cauza unor discuții privind unele garanții și transferul de tehnologie, încât ministrul Apărării de atunci, Christopher Pyne, ar fi refuzat să se întâlnească cu ministrul forțelor armate franceze, Florence Parly, și cu directorii Naval Group atunci când au vizitat Australia, potrivit abc.net.au.
Acordul a fost semnat în cele din urmă în februarie 2019.
Întârzierile programului au însemnat o presiune suplimentară pe autoritățile de la Canberra, întrucât forțele australiene au nevoie de urgență să înlocuiască cele șase bătrâne submarine din clasa Collins.
Cum primele modele de submarine Attack ar fi urmat să fie operaționale după 2030, chiar 2035 după unele surse, guvernul Australian a decis în 2021 că va reconstrui complet toate cele șase submarine din clasa Collins, o operațiune ce va costa circa 6 miliarde de dolari.
Submarin din clasa Collins / Sursă: US Navy
Costurile s-au dublat: 56 de miliarde de euro pe cele 12 submarine, alte 90 de miliarde mentenanța pe durata de operare
Inițial programul cu Naval Group pentru cele 12 submarine din clasa Attack ar fi urmat să coste circa 31 de miliarde de euro. Între timp, suma aproape s-a dublat.
Conform ultimelor estimări, programul ar urma să coste undeva aproape de 56 de miliarde de euro, o sumă care nu include și mentenanța lor pe durata vieții. În 2019, Departamentul Apărării preciza pentru o comisie a senatului că mentenanța celor 12 submarine va costa alte 90 de miliarde de euro pe durata vieții lor.
În aprilie, guvernul Australian a refuzat să semneze cu francezii un contract pentru următoarea fază a programului, o problemă invocată fiind întocmai costurile umflate.
Janes.com, care cita surse interne, nota că documentul denumit „Core Workstate 2” înaintat de Naval Group prevedea costuri cu peste 50% mai mari decât estimările oficiale ale Departamentului Apărării Australian de circa 2,5-3 miliarde de dolari australieni.
Până în prezent, în cadrul programului submarinelor franțuzești, Australia ar fi plătit deja circa 1,24 de miliarde de euro.
Despre costurile umflate ale programului de submarine, într-un reportaj video ABC Australia:
Implicarea industriei locale, doar pe la 60%
Când a fost anunțat contractul în 2016, premierul australian de atunci Malcolm Turnbull sublinia că submarinele Barracuda vor fi proiectate și construite 90% în Australia și că programul va presupune 2.800 de noi locuri de muncă, scrie Politico.eu
Dintre acestea circa 1.100 de locuri de muncă direct implicate în proiect, și alte 1.700 în industria conexă ce va fi activată odată cu derularea programului.
În 2020, însă, cifrele prezentate de Naval Group citate și de presa din Australia indicau o implicare locală de doar circa 60%.
Șantierul naval din Adelaide. Australia / sursă foto: Defencesa.com
Diferențele culturale: de la „la rentrée” și luna de vacanță franțuzească, la „sfertul academic” și masa luată la birou
Constructorul francez recunoștea în 2019 că există unele ciocniri culturale cu clientul său Australia, în special privind orele de prânz sau de început al ședințelor.
„Nu toată lumea gândește precum francezii”, a explicat Jean-Michel Billig, directorul de programe al Naval Group, potrivit ABC.net.au
El a pomenit grătarul ca un exemplu de cultură australiană, care este o parte importantă a dezvoltării unor bune relații de muncă, dar a spus că este nevoie de cealaltă parte și ca australienii să înțeleagă sfințenia franceză a pauzei de prânz – care nu poate fi doar un sandviș mâncat pe fugă în fața ecranului.
Un alt exemplu al decalajului cultural dintre ambele părți a fost evidențiat atunci când directorul general al Grupului Naval, Hervé Guillou, a scris personalului și a făcut referire la „la rentrée”, un termen care descrie momentul în care personalul se întoarce la muncă în septembrie, după ce o companie se închide pe tot parcursul lunii august – concediul tradițional francez.
Personalul australian ar fi rămas „uimit” când a aflat de vacanța de o lună, în timp ce francezii au fost, de asemenea, aparent surprinși să vadă insistența colegilor lor cu privire la punctualitate, adică „o întâlnire programată pentru o oră însemna doar asta, nu 15 minute în plus „.
În Franța, explică publicația australiană, există conceptul de „15 minute diplomatice”, care indică faptul că nu se consideră că cineva întârzie dacă întârzierea este de doar un sfert de oră.
Emmanual Macron și șeful Naval Group / Sursă: Gaillard Eric/Pool/ABACA / Profimedia Images
Controversa nuclear – non-nuclear și interesul strategic care a împins Australia în brațele SUA-Marea Britanie
În 2016, când a ales modelul de submarin Francez, autoritățile australiene au luat decizia tocmai pentru că poate fi transformat dintr-un submarin nuclear într-unul cu propulsie convențională diesel-electrică și, la nevoie, cândva pe viitor, ar putea fi transformate înapoi în submarine nucleare.
Acum au renunțat la ele pe motiv că submarinele nucleare furnizate de SUA și UK ar satisface mai bine interesele strategice australiene.
Am avut profunde și serioase îngrijorări cu privire la faptul că capacitatea oferită de submarinul din clasa Attack nu va îndeplini interesele noastre strategice și am spus foarte clar că vom lua o decizie pe baza interesului nostru strategic național”, a spus el.
„Interesul strategic al Australiei trebuie să vină pe primul loc, iar interesele Australiei sunt cel mai bine deservite de parteneriatul trilateral pe care l-am putut forma cu președintele Biden și cu primul ministru Johnson”, a spus premierul australian Scott Morrison, potrivit CNN.
Morrison spune că decizia de a renunța la contractul francez a fost legată de capacitatea mai mare submarinelor nucleare din SUA și Marea Britanie. Dar ministrul francez al afacerilor externe Jean-Yves Le Drian spune că l-a sunat pe omologul său australian, Marise Payne, pe 23 iunie și a întrebat în mod special dacă Australia ar prefera ca submarinele franceze să fie nucleare în loc de motorină, scrie The Sydney Morning Herald.
Tocmai că modelul original de submarin Barracuda este unul nuclear, iar pentru francezi ar fi fost chiar mai simplu să ofere Australiei varianta nucleară, decât să mai treacă prin proiectarea unui nou model convertibil cu propulsie convențională. Le Darian spune că nu a primit un răspuns la întrebarea sa.
Ce trebuie însă notat este că în cazul proiectelor de submarine nucleare din SUA reactoarele nucleare sunt sigilate și sunt proiectate să funcționeze pe toată durata de viață a submarinelor, pe când la modelele franceze ele sunt gândite să intre în mentenanță la fiecare zece ani.
Incertitudinea capabilităților submarine ale Australiei în viitorul apropiat și dependența actualelor nave chiar de tehnologia franceză
Anunțul că Australia renunță la programul cu francezii de la Naval Group și că se îndreaptă către un nou program cu Statele Unite și Marea Britanie (AUSUK) privind submarine nucleare, a ridicat și multe semne de întrebare.
În primul rând, acordul AUSUK nu e chiar un contract propriu-zis încă, ci e un cadru de cooperare între Australia, Statele Unite și Marea Britanie în domeniul tehnologiei submarinelor nucleare. Astfel, nu există deocamdată o cifră anunțată oficial pentru cât ar putea să coste tot programul sau detalii concrete. Se vorbește de opt submarine, dar nu au fost prezentate în clar și termenele de livrare și operaționalizare a lor.
În presa de specialitate se vehiculează un posibil nou model de submarin nuclear bazat pe clasa Astute din UK sau clasa Virginia din SUA, însă implementarea noului program ar urma să aibă un termen chiar și mai îndepărtat pentru intrarea în serviciu a submarinelor din fostul program cu francezii.
În acest sens, presa australiană ridică o altă problemă: cele șase submarine din clasa Collins care ar urma să fie modernizate încât să acopere golul din dotare pentru următorii 20 de ani cel puțin vor depinde pentru componente esențiale de companii din… Franța.
„Principalele motoare ale submarinelor din clasa Collins sunt fabricate de Juemont, iar echipamentul lor de comutare este fabricat de Schneider Electric, ambele firme franceze. Aceste componente au fost proiectate și construite special pentru submarinele australiene – nu le puteți cumpăra de pe raft”, scrie The Sydney Morning Herald.
„Guvernul Morrison spune că va prelungi viața acestor submarine până în anii 2040, dar pentru a face acest lucru va avea nevoie de sprijin de la Juemont și Schneider. Dacă Parisul nu acceptă acest lucru, Australia va fi chiar mai expusă decât este acum”, scrie publicația amintită.
Submarin nuclear american din clasa Virginia / sursă: US Navy
Furtuna diplomatică și repercusiunile ce se arată la orizont
Imediat după anunțul de la Canberra că programul cu Naval Group va fi anulat, Franța au deplâns joi că Australia a înjunghiat-o pe la spate și că Joe Biden a luat o decizie” brutală”, în stilul lui Trump.
„A fost ruptă încrederea reciprocă și sunt extrem de furios”, a spus ministrul francez de externe.
Imediat după, autoritățile franceze au anulat o seară de gală programată la Washington, iar la o zi după a retras pentru consultări ambasadorii acreditați în Statele Unite și Australia, un gest extrem de rar și de dur între țări care teoretic sunt aliate.
Australia a comis o „imensă” eroare diplomatică, a declarat ambasadorul francez rechemat la Paris.
„Cred că aceasta a fost o greșeală uriașă, o gestionare foarte, foarte proastă a parteneriatului nostru. Pentru că nu era un contract, era un parteneriat care trebuia să se bazeze pe încredere, înțelegere reciprocă și sinceritate”, a declarat ambasadorul Jean- Pierre Thebault jurnaliștilor din Canberra.
Atât de mare e supărarea Franței, care s-a simțit păcălită nu doar de Australia, ci și de Marea Britanie și Statele Unite, încât în pericol se află și aprobarea acordului de schimburi comerciale între Uniunea Europeană și Australia, scrie Politico.eu.
Clément Beaune, secretarul afacerilor europene din Franța, a declarat că Europa nu poate continua discuțiile pentru un acord de liber schimb după o astfel de încălcare a încrederii. La Bruxelles s-au purtat până în prezent 11 runde de discuții cu oficialii din Canberra, iar Australia spera să încheie acordul înainte de sfârșitul anului.
În teorie, Comisia Europeană are competențe exclusive pentru a desfășura discuții comerciale în numele celor 27 de țări membre, dar practic ar fi imposibil ca Bruxellesul să facă față opoziției franțuzești. Similar, în 2016, Franța s-a opus puternic și decisiv încheierii Acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și Statele Unite (Transatlantic Trade and Investment Partnership – TTIP).
Tensiuni între Joe Biden și Emmanuel Macron pe marginea programului australian de submarine / Sursă: PA / Alamy / Profimedia Images
Naval Group în Romania și programul corvetelor construite în țară
În România Naval Group a câștigat în 2019 contractul pentru construcția în țară a patru corvete multifuncționale, precum și modernizarea celor două fregate T22 ale Marinei române. Contractul nu a fost încă semnat, întrucât în instanțe încă se derulează contestații depuse de competitori.
Naval Group a câștigat licitația Forțelor Navale Române propunând modelul de corvetă Gowind 2500, cu un preț de 1,2 miliarde de euro, cu doar 50 de milioane de euro în fața grupului Damen, care are în România două șantiere navale la Galați și Mangalia, șantiere unde produce nave pentru export, inclus militare, pe bandă rulantă.
Victoria Naval Group a fost surprinzătoare, mai ales prin prisma prețului considerat destul de mic în industrie, având în vedere că modelul Gowind este considerat nu doar foarte modern, ci și destul de scump. Asta mai ales în condițiile în care Naval Group nu deține un șantier naval în România, precum competitorii săi.
FOTO – Nava Gowind 2500 / Sursă: Naval Group
La momentul anunțului, surse apropiate situației au declarat pentru HotNews.ro că din punct de vedere al specificațiilor și capabilităților navei și armamentului propus nu există vreo grijă, însă un mare semn de întrebare se leagă de capacitatea asocierii Naval Group – Șantierul Naval Constanța de a construi cele patru nave, împreună cu modernizarea celor două fregate T22 la Constanța, în cadrul calendarului asumat.
Capacitatea constructorului francez de a face transferul de tehnologie necesar într-un șantier pe care nu-l deține, precum și posibilitatea SNC de a angaja suficient personal calificat care să poată duce la bun sfărșit construcția de nave militare pun sub semnul îndoielii respectarea graficului de a livra prima navă după trei ani de la semnarea contractului și toate cele patru în decurs de șapte ani.
Pe de altă parte, constructorul francez împreună cu Șantierul Naval Constanța au subliniat în repetate rânduri că nu există probleme privind capacitatea de producție și că șantierul este echipat și pregătit pentru transferul de tehnologie ca să construiască navele.
Între timp, cât justiția tratează cu celeritate contestațiile depuse, în piață au apărut zvonuri cum că firma franceză ar dori ca din cele patru corvete să realizeze primele două în șantierul propriu din Franța, mai ales că prețurile la materialele de construcții au crescut considerabil față de anul 2018 când a fost depusă oferta în cadrul licitației Forțelor Navale. Aceste zvonuri însă nu au fost confirmate oficial.
În paralel cu licitația corvetelor unde au ieșit câștigători francezii de la Naval Group, România a manifestat în ultimii ani o apropiere din ce în ce mai mare de Statele Unite, cu care a semnat mai multe contracte de miliarde de euro de tipul Guvern-la-Guvern, în timp ce companii franceze de apărare au acuzat lipsa unor proceduri deschise de achiziție în materie de echipamente militare.
În astfel de condiții, „scenariul australian” aplicat în România nu e o chestiune ce pare a fi forțat de imaginat. Cu atât mai mult cu cât România a decis deja fără echivoc să cumpere rachete antinavă cu lansatoare de pe coastă direct de la SUA, un contract G2G.
Astfel, renunțarea la contractul încă nesemnat cu Naval Group și reorientarea către o achiziție directă sau la un contract Guvern la Guvern, cu Damen care are șantiere în țară sau cu altă companie americană (sau asocieri cu companii americane), ar putea fi un scenariu pe masa decidenților.
Cert este că programul corvetelor a fost demarat inițial în 2015 cu Damen, a fost blocat în 2017 și reluat apoi de la zero. Suntem în 2021 și contractul propriu-zis nici măcar nu a fost semnat. Chiar și dacă printr-un miracol s-ar semna azi, prima navă tot ar veni abia peste trei ani, și asta dacă totul merge șnur. Adică vorbim de o întârziere uriașă, mai bine de opt ani de la prima tentativă de a contracta lucrările. Asta deși nevoile militare ale României la Marea Neagră erau urgente atunci, sunt critice acum și ar putea fi decisive chiar începând de mâine.
CITEȘTE ȘI:
INTERVIURILE HotNews.ro