AFP: SUA aprobă vânzarea de tancuri către România pentru 2,53 miliarde de dolari / Informațiile nu sunt clare
Washingtonul a aprobat joi o vânzare de tancuri în valoare de 2,53 miliarde de dolari către România, aliat al NATO și vecin al Ucrainei aflate în război, a anunțat o agenție oficială a Pentagonului, citată de AFP.
Suma de 2,53 miliarde de dolari vehiculată de AFP este una suprinzătoare care nu bate cu contractele asumate de România, iar agenția de presă nu specifică în mod clar ce achiziționează România de această sumă.
Această tranzacție „va sprijini obiectivele de politică externă și de securitate națională ale SUA prin îmbunătățirea securității unui aliat NATO”, a precizat într-un comunicat Agenția de Cooperare pentru Securitate și Apărare (DSCA), responsabilă de vânzările de arme în străinătate.
Acesta va „îmbunătăți capacitatea României de a face față amenințărilor actuale și viitoare, oferind o forță credibilă capabilă să descurajeze adversarii și să participe la operațiunile NATO”, continuă comunicatul.
De la invaziaRusiei în Ucraina, Statele Unite și-au intensificat programele de ajutor și livrările de arme către Kiev și aliații săi din NATO.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România și, așa cum prevede legea, DSCA a notificat oficial Congresul joi. Congresul trebuie acum să ratifice acordul de vânzare.
VEZI ȘI:
Ce știm sigur până acum
România va cumpăra un batalion de tancuri Abrams din SUA
Etapa I a programului de înzestrare cu inițiere în 2023 presupune achiziția a 54 de tancuri Abrams modernizate în varianta M1A2 și 12 derivate, pe șasiu de tanc, în uz, din stocul Armatei SUA, inclusiv muniția și simulatoarele de instruire. Această etapă se va derula printr-un acord „Guvern la Guvern” cu Statele Unite ale Americii.
HotNews.roscria în luna martie că România va achiziționa un batalion de tancuri Abrams printr-un acord Guvern la Guvern (G2G) cu Statele Unite, informația fiind confirmată de generalul-maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente.
Tancurile vor fi dotate cu echipamente moderne după specificațiile cerute de Armată, a spus oficialul MApN care a explicat și de ce a fost ales acest tip de tanc.
România va achiziționa un batalion de tancuri Abrams printr-un acord Guvern la Guvern (G2G) cu Statele Unite, a confirmat generalul-maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente. Tancurile vor fi dotate cu echipamente moderne după specificațiile cerute de Armată, a spus oficialul MApN care a explicat și de ce a fost ales acest tip de tanc.
„Zilele acestea vom trimite către Parlamentul României, pentru aprobarea prealabilă a Parlamentului, achizițiile care se referă la obuzierele propulsate pe șenile. De asemenea mașina de luptă a infanteriei pe șenile, sistemele de apărare aeriană cu bătaie scurtă și foarte scurtă, dar și două tipuri de rachete pentru avioane F-16. În același timp este pe parcursul de a merge spre aprobarea prealabilă a Parlamentului cererea noastră de aprobare a unei achiziții pentru un batalion de tancuri Abrams”, a spus generalul-maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente, invitat la podcastul „Observatorului militar”.
N.r. – Merită precizat faptul că, în actuala configurație a armatei, un batalion de tancuri ar număra 54 de unități, dar detaliile încă lipsesc în ceea ce privește cu exactitate despre câte tancuri discutăm, ce versiune Abrams și la ce preț.
„În ceea ce privește acest tanc mă amuz că toate lumea își închipuie „Ok, iau un tanc vechi”, fără să cunoască specificul american de modernizare a tancului. Dacă vorbim de aducerea unui tanc într-o companie, dezbrăcarea lui completă, tratarea lui cu un sistem de protecție și echiparea lui cu echipamente noi în conformitate cu varianta cerută de noi”, oficialul MApN.
De ce a fost ales tancul Abrams? „Foarte simplu. Pentru că Statul Major al Forțelor Terestre a considerat că pentru misiunea brigăzii pe care vrea să o întărească cu acest tip de tanc, Abrams e cel mai bun mijloc și are o unicitate în realizarea misiunilor”, a spus Incicaș.
De precizat că General Dynamics deja operează în România un joint-venture prin care construiește în București transportoarele blindate Piranha 5, un vehicul de luptă pentru care turelele, tunurile, mitralierele și mortierele sunt deja construite în România de alte companii precum Elbit.
Specificațiile Abrams M1A2 SEP V3
Produs: 1999 – prezent
Lungime: 9,77m
Lățime: 3,7m
Înălțime: 2,4m
Viteză maximă: 68 km/h (40km/h offroad)
Motor: Honeywell AGT1500 multi-fuel turbine engine
Putere motor: 1100kW
Capacitate rezervor: 1.900 litri
Autonomie maximă: 425 km
Greutate: 66,8 tone
Tun principal: 120 mm M256A1 (42 de proiectile)
Armament secundar: 1 mitralieră 12,7mm, 2 mitraliere calibru 7,62mm din care una montată coaxial cu tunul principal.
Echipaj: 4 (comandant, operator tun, încărcător, mecanic-șofer)
Blindate de luptă pentru infanterie
Programul de înzestrare „Maşina de luptă a infanteriei, pe şenile – MLI” constă în achiziţia a 298 de complete MLI, în varianta de bază şi derivate, inclusiv stocul strategic şi operativ. MLI va intra în dotarea structurilor de infanterie mecanizată din cadrul Forţelor Terestre.
Valoarea totală a programului de înzestrare este estimată la 2,99 mld euro.
Programul de înzestrare, cu plăţile aferente, se va desfăşura în două etape. În etapa I se are în vedere achiziţia a 246 de complete MLI, inclusiv simulatoarele de instrucţie şi suportul logistic iniţial. Etapa va fi iniţiată în anul 2023 şi se va derula pentru o perioadă de 9 ani, până în anul 2031. Valoarea estimată a contractelor de achiziţie din etapa I este de 2,545 mld. euro.
Pentru etapa a II-a este avută în vedere achiziţia a 52 de complete MLI pentru stocul strategic şi operativ, cu iniţiere după anul 2031. Valoarea estimată a contractelor de achiziţie din această etapă este de 450 milioane euro.
Obuziere autopropulsate de calibru 155mm
Programul de înzestrare „Sistem obuzier cal. 155 mm de nivel Batalion” constă în achiziţia a 5 sisteme obuzier cal. 155 mm de nivel Batalion autopropulsat. Obuzierele vor intra în dotarea a cinci unităţi de tip batalion din cadrul Forţelor Terestre.
Valoarea totală a programului de înzestrare este estimată la 1,923 mld dolari.
Programul de înzestrare, cu plăţile aferente, se va desfăşura în două etape. În etapa I este avută în vedere achiziţia a 3 sisteme autopropulsate pe şenile, inclusiv muniţia, suportul logistic şi a echipamentelor specifice de instruire şi antrenament. Etapa va fi iniţiată în anul 2023 şi se va derula pe o perioadă de 6 ani, până în anul 2028.
Valoarea estimată a contractelor de achiziţie este de 1,158 mld de dolari. Pentru etapa a II-a este avută în vedere achiziţia a 2 sisteme autopropulsate, cu iniţiere după anul 2028, a cărei valoare estimată va fi mai mare de 100 milioane euro.
Pe același subiect: