Sari direct la conținut

Cum funcționează o bancă și cum se administrează depozitele și creditele

Smile Media
Bancă, Foto: freepik.com
Bancă, Foto: freepik.com

Ca să înțelegem foarte simplu cum funcționează, luați o coală albă de hârtie și trageți o linie verticală care împarte coala în două. Deasupra, în stânga scrieți ACTIVE iar în dreapta, PASIVE. Activele sunt cele aduc bani băncii, în vreme ce pasivele (sau obligații) sunt cele care o costă bani. Creditul pentru bancă e un activ pentru că lunar, încasează dobânda la banii împrumutați populației sau firmelor. Depozitul pe care tocmai ți l-ai făcut e un pasiv pentru bancă pentru că banca îți plătește o dobândă pentru banii pe care i-ai încredințat. Foarte simplist, treaba unei bănci tradiționale este să încaseze depozite de la populație/firme, depozite pe care le remunerează. Depozitul este o obligație pentru bancă.

Pe de altă parte, banca acordă împrumuturi clienților, iar aceștia plătesc o dobândă pentru banii împrumutați. De aceea creditele date sunt active pentru bancă. Evident că dobânda pe care banca o percepe la credite e mai mare decât cea pe care o plătește la depozite, altfel ar începe să înregistreze pierderi. În termeni economici, rentabilitatea activelor sale ar trebui să fie mai mare decât costul pasivelor sale. Altfel spus, dacă tu ai un depozit la o bancă la care ai făcut și un credit, dobânda la creditul tău va fi întotdeauna mai mare decât dobânda pe care banca ți-o va plăti pentru depozit.

În bănci, trei tipuri principale de tranzacții creează active și pasive. Există tranzacții între bănci. Băncile care au prea mulți bani (lichiditate în exces) împrumută celor care nu au suficienți. Când lichiditatea la nivelul întregului sistem este excedentară (banii oferiți de băncile cu exces de lei sunt mult mai mulți decât banii ceruți de băncile în nevoie), Banca Națională intervine și „drenează” această lichiditate. La fel, dacă nu sunt destui bani (banii ceruți de băncile care au nevoie sunt mult mai mulți decât cei oferiți), BNR injectează lichiditate în sistem.

Există apoi tranzacțiile cu clienții- firme și persoane fizice. O bancă colectează depozite și acordă împrumuturi.

Și mai sunt tranzacții cu valori mobiliare: o bancă se poate finanța emițând titluri de valoare. În paranteză fie spus, acestea reprezintă un pasiv pentru bancă. Sau invers, poate investi în titluri de valoare (cumpără titluri emise de Statul Român de pildă), titluri care în acest caz sunt active întrucât banca e remunerată pentru ele.

Una peste alta, activele și pasivele sunt cele două mâini cu care banca lucrează. Iar cel care se îngrijește ca cele două brațe să nu se încurce între ele este șeful ALCO (comitetul de administrare al pasivelor și activelor) din bancă.

El este „ceasornicarul”. Și nu spun asta întâmplător, pentru că elementul fundamental de care depind banii (aici în sens de dobândă percepută) este Timpul.

Imaginați-vă că luați un credit de la o bancă pe 20 de ani. Pentru dumneavoastră e suficient să vă asigurați că în următoarele două decenii veți avea un serviciu care să vă permită rambursarea ratelor. La rândul ei, atunci când o bancă se împrumută (emite o obligațiune pe 10 ani) ea trebuie să se asigure că are suficienți bani pe parcursul acestor ani pentru a achita costurile legate de ea. Șeful ALCO trebuie să fie permanent atent nu numai la valoarea activelor și a pasivelor ci și la durata lor pentru a se asigura că în orice moment, activele sunt finanțate de pasive. Sună simplu, dar nu e deloc așa.

Dacă banca folosește depozitele făcute pe un an de clienții ei pentru a acorda un credit pe 20 de ani, s-ar putea ca la anul, când vine scadența depozitelor clienților, aceștia să vrea să-și retragă banii iar banca să fie nevoită să găsească alte surse de finanțare.

Iar peste toate acestea băncile comerciale stau cu ochii pe dobânda de politică monetară a Băncii Naționale. Când BNR crește dobânda cheie și scumpește banii, băncile comerciale încorporează și ele aceste creșteri în dobânzile de la depozitele atrase și la cele de la creditele acordate. Pe scurt, dacă aveți un depozit la o bancă (practic ați împrumutat banca cu bani), iar BNR a scumpit banii, e normal să vă așteptați ca și banca să crească remunerația pe care v-o oferă.

Secțiunea Dicționar Financiar este susținută de Alpha Bank

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro