Sari direct la conținut

​Clasa pregatitoare 2018 Calendarul si metodologia de inscriere in invatamantul primar, publicate in Monitorul Oficial: Pe 8 martie incep inscrierile in clasa pregatitoare

HotNews.ro

Inscrierea copiilor in clasa pregatitoare incepe in data 8 martie 2018, se arata in calendarul inscrierii in invatamantul primar pentru anul scolar 2018-2019. Metodologia care detaliaza etapele intrarii copiilor in scoala, precum si calendarul integral au fost publicate astazi in Monitorul Oficial. Parintele isi poate inscrie copilul la scoala de care apartine (scoala de circumscriptie), si atunci elevul este automat inscris, sau la orice alta scoala – dar numai daca mai raman locuri libere dupa ce au fost inscrisi elevii de circumscriptie. Scolile vor afisa circumscriptiile scolare pe 1 martie, astfel incat parintii pot vedea carei unitati de invatamant ii sunt arondati.

Calendarul si metodologia inscrierii copiilor in invatamantul primar pentru anul scolar 2018-2019, aprobate prin Ordinul nr. 3.242 din 23 februarie 2018 al ministrului Educatiei, au fost publicate astazi, 27 februarie, in Monitorul Oficial.

Parintii ai caror copii implinesc 6 ani pana pe 31 august 2018 inclusiv – sunt obligati sa ii inscrie pe cei mici in clasa pregatitoare. In cazul in care un copil implineste varsta de 6 ani in perioada 1 septembrie-31 decembrie 2018, iar parintele vrea sa il inscrie la scoala, copilul trebuie sa sustina o examinare psihosomatica si numai daca dezvoltarea este corespunzatoare poate urma clasa pregatitoare. Rezultatul acestei evaluari psihosomatice nu poate fi contestat. Evaluarea dezvoltarii psihosomatice a copiilor se efectueaza in perioada 1 – 23 martie 2018, cu prioritate in gradinite, dar si la Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala (Centrul Municipiului Bucuresti de Resurse si Asistenta Educationala).

Calendarul inscrierii in clasa pregatitoare 2018

1 martie 2018Afisarea circumscriptiilor scolare la fiecare scoala, pe site-ul acesteia si pe site-ul inspectoratului scolar

Afisarea programului de evaluare a dezvoltarii psihosomatice si a institutiilor in care se realizeaza aceasta

Afisarea criteriilor specifice de departajare

1-12 martie 2018Ziua portilor deschise – eveniment organizat de fiecare scoala care are clase pregatitoare

1-23 martie 2018Realizarea evaluarii dezvoltarii psihosomatice, la solicitarea parintilor

26 martie 2018Transmiterea catre centrele judetene de resurse si asistenta educationala a rezultatului evaluarii psihosomatice

8 martie 2018Completarea de catre parinti a cererilor-tip de inscriere a copiilor in clasa pregatitoare. Cererile trebuie validate la scoala la care se solicita inscrierea copiilor, de luni pana vineri intre orele 8:00-18:00

27 martie 2018Repartizarea la scolile de circumscriptie a copiilor pentru care parintii au solicitat acest lucru in cerere

27-28 martie 2018 Admiterea sau respingerea la scolile care nu sunt de circumscriptie, in functie de numarul de locuri ramase libere si de criteriile generale si specifice de departajare

29 martie 2018Repartizarea la scoala de circumscriptie a copiilor ai caror parinti au cerut inscrierea la alta scoala, dar nu au fost admisi din lipsa de locuri, si care si-au exprimat in aceasta faza optiunea pentru inscrierea la scoala de circumscriptie

30 martie 2018Afisarea in scoli si pe site-urile inspectoratelor scolare a elevilor inmatriculati, a numarului de locuri ramase libere si a listei copiilor neinscrisi dupa prima etapa

A doua etapa de inscriere in clasa pregatitoare

11 aprilie 2018 Afisarea in scoli si pe site-urile inspectoratelor scolare a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborata de inspectoratul scolar

12-18 aprilie 2018 Depunerea cererii-tip de inscriere la secretariatul scolii aflate pe prima pozitie dintre cele 3 optiuni exprimate pentru etapa a doua, de catre parinti

23 aprilie 2018Afisarea la fiecare scoala a listelor finale cu copiii inscrisi in clasa pregatitoare

24 aprilie – 4 mai 2018 Solutionarea de catre inspectoratul scolar a cererilor parintilor copiilor care nu au fost inca inscrisi la vreo scoala

Parintii isi pot inscrie copii:

  • la scoala de circumscriptie: situatie in care copilul este automat inscris.
  • la o alta scoala decat cea de circumscriptie: in aceasta situatie, copilul este inscris numai daca mai raman locuri libere dupa ce au fost inscrisi toti copiii din circumscriptie si, daca este cazul, pe baza criteriilor generale si, ulterior, a celor specifice de departajare.

Ministerul Educatiei precizeaza ca parintele poate solicita, prin bifarea in cererea-tip de inscriere, ca locul la scoala de circumscriptie sa fie rezervat pentru eventualitatea in care copilul nu este inscris la unitatea de invatamant pentru care parintele a facut optiunea, din lipsa de locuri libere.

Unde se fac inscrierile:

  • la scoala pe care parintele doreste ca cel mic sa o urmeze
  • cererile-tip de inscriere pot fi completate si online, pe edu.ro, dar dupa completarea acestora parintii trebuie sa mearga la scoala in care doresc inscrierea copilului pentru validarea cererii

Care sunt actele necesare pentru inscrierea in clasa pregatitoare:

  • Cerere-tip de inscriere
  • Copie si original dupa actul de identitate al parintelui/tutorelui legal; parintii divortati depun la inscriere si hotararea judecatoreasca definitiva din care rezulta modul in care se exercita autoritatea parinteasca si unde a fost stabilita locuinta minorului
  • Copie si original al certificatului de nastere al copilului
  • Copie a documentului care atesta dezvoltarea psihosomatica corespunzatoare pentru parcurgerea clasei pregatitoare (acolo unde este cazul).
  • Alte documente care sa ateste indeplinirea criteriilor generale si/sau specifice (acolo unde este cazul).

Care sunt criteriile de departajare pe care scolile le aplica, daca numarul de copii este mai mare decat numarul de locuri

Criterii generale:

  • existenta unui certificat medical de incadrare in grad de handicap a copilului;
  • existenta unui document care dovedeste ca este orfan de ambii parinti. Situatia copilului care provine de la o casa de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimileaza situatiei copilului orfan de ambii parinti;
  • existenta unui document care dovedeste ca este orfan de un singur parinte;
  • existenta unui frate/a unei surori inmatriculat/inmatriculate in unitatea de invatamant respectiva

Criterii specifice:

  • sunt aplicate dupa criteriile generale si numai daca acestea nu reusesc sa faca departajarea intre copii
  • sunt elaborate de catre fiecare scoala in parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de catre parinti/tutori legali si nu pot fi discriminatorii (sursa)

Ministerul Educatiei precizeaza ca parintii se pot informa de pe site-urile inspectoratelor scolare judetene (acestea trebuie sa isi creeze pe prima pagina o sectiune numita Inscrierea in invatamantul primar 2018), direct de la scoli – pentru ca fiecare va organiza evenimentul Ziua portilor deschise in intervalul 1-12 martie, precum si sunand la Telverde 0 800 816 xyz, unde xyz reprezinta indicativul pentru fiecare judet (ex. Arad – 257).

Cum se realizeaza inscrierea elevilor in scolile private

Inscrierea copiilor in scolile private incep tot pe 8 martie si se desfasoara pana pe 26 martie. Inscrierea se face direct la unitatea de invatamant sau pe formularul online, daca unitatea de invatamant autorizata/acreditata si-a introdus toate datele in aplicatia informatica pentru inscrierea in clasa pregatitoare, la fel ca unitatile de invatamant de stat. Daca nu, inscrierea se face doar la unitatea de invatamant. In cazul inscrierii online, validarea inscrierii se face la sediul unitatii de invatamant dorite.

Calendarul si Metodologia inscrierii copiilor in Clasa Pregatitoare 2018 – OMEN 3242

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro