Guvernul a aprobat înființarea unei autorități pentru formare profesională în sistem dual
Guvernul a adoptat, joi, un proiect de Ordonanța de Urgență privind înființarea Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România. Potrivit Guvernului, înființarea Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România este răspunsul Guvernului la solicitări venite din partea agenților economici care au nevoie de forță de muncă bine pregătită.
Guvernul susține că autoritatea va asigura funcționarea eficientă a parteneriatului dintre agenții economici, administrația publică locală și școală, pentru formarea profesională inițială în sistem dual, cu beneficii în primul rând pentru tinerii absolvenți de clasa a VIII-a, până în 23 de ani, care își doresc să devină muncitori calificați, precum și pentru agenții economici care au nevoie de forță de muncă bine pregătită și sunt dispuși să se implice activ în formarea ei în companii.
Îmbunătățirea sistemului de formare profesională inițială în sistem dual contribuie la dezvoltarea economică sustenabilă și predictibilă, prin creşterea numărului de muncitori calificaţi în meserii bine remunerate pe piața muncii.
Autoritatea va coordona legătura dintre mediul economic investițional și oferta educațională, astfel încât solicitările agenților economici să se materializeze prin organizarea de clase de nivel școală profesională în sistem dual la nivel național.
Autoritatea va acționa ca un liant pentru toți cei interesați de sistemul de formare profesională: elevi, școală, agenții economici-furnizori de instruire practică în sistem dual și ministerele de ramură care gestionează segmente ale pieței forței de muncă.
Decizia de înființare a Autorității a fost luată în urma consultării cu un număr important de companii cu capital românesc sau străin (din industria auto, tipografică, prelucrarea metalelor, agricultură, utilități, turism, construcții, infrastructură rutieră ș. a.) care își doresc și au capacitatea să devină furnizori de formare profesională în vederea integrării absolvenților pe piața forței de muncă.
Conducerea Autorității va fi asigurată de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreședinți, cu rang de subsecretar de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului.
Structura organizatorică a Autorității, precum și Regulamentul de organizare și funcționare a acesteia se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
La nivel național se înființează și funcționează 8 birouri teritoriale ale Autorității, structuri fără personalitate juridică, corespunzător celor 8 zone de dezvoltare ale României.
Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Autorității se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.