Cum se vor desfășura examenele naţionale / Anisie: Elevilor li se va lua temperatura; ei vor parcurge un culoar bine definit de unitatea de învăţământ
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat joi seara, într-o emisiune la Realitatea Plus, că s-a gândit la o procedură pentru cursurile de pregătire privind examenele naţionale, menţionând că elevilor li se va lua temperatura, după care vor parcurge un culoar bine definit de unitatea de învăţământ.
„Este o procedură la care ne-am gândit, poate va suferi unele modificări (…); îi şi familiarizăm pe elevi cu procedura, îi învăţăm de fapt cum anume ar trebui să se comporte şi la examenele naţionale vom urma acceaşi procedură”, a spus Anisie la Realitatea Plus, conform Agerpres.
Potrivit acesteia, unitatea de învăţământ trebuie să realizeze un program în aşa fel încât o grupă de zece elevi să vină la şcoală într-un anumit interval orar, să nu se întâlnească cu alte grupe de câte 10.
„De exemplu, dacă la ora 09.00 vin primii 10 elevi, la 09.20 să vină următoarea grupă de zece elevi, pentru că la intrarea în şcoală, la poarta şcolii, va fi întâmpinat elevul de către un cadru medical, i se va lua temperatura, după care elevii vor parcurge un culoar bine definit de către unitatea de învăţământ prin curtea şcolii, vor ajunge în faţa uşii. Vor avea acolo covoraşe de dezinfectant. Vor pătrunde în unitatea de învăţământ, în care se va realiza dezinfectarea interiorului, igienizarea cu o zi înainte şi cu o oră înainte de pătrunderea personalului şi a elevilor vor fi deschise pentru aerisire ferestrele (…); vor merge să se spele pe mâini, vor primi dezinfectant, vor primi măşti asigurate de Ministerul Educaţiei”, a menţionat Anisie.
Ea a subliniat că în sala de curs nu vor intra mai mult de 10 elevi şi un cadru didactic. „Vor rămâne în sala respectivă două ore, dacă sunt clasa a VIII-a, trei ore dacă sunt clasa a XII-a sau a XIII-a pentru aceste lecţii de pregătire, care, repet, sunt opţionale. Părintele decide dacă-l lasă pe copil să vină la aceste cursuri de pregătire pentru examenele naţionale. O oră de curs va dura 50 de minute, va urma o pauză de 10 minute. (…) După ce se încheie cursurile, vor fi conduşi elevii de către cadrul didactic spre ieşire, vor arunca masca pe care au folosit-o în timpul cursurilor şi vor primi de la şcoală o altă mască şi vor pleca acasă”, a declarat Anisie.
În altă ordine de idei, ea a făcut precizări privind încheierea situaţiei şcolare a elevilor.
„Dacă elevul nu a avut nicio notă în această perioadă până la momentul suspendării cursurilor şi el nu a participat la aceste lecţii online, am prevăzut o măsură, în aşa fel încât media de pe primul semestru să devină medie anuală. (…) Dacă cumva acea medie e sub 5 (…), cadrul didactic împreună cu elevul sau familia elevului va stabili modalitatea în care ar putea să dea o lucrare online, găsesc o soluţie sau să facă un proiect”, a informat Anisie.
Potrivit acesteia, nota pe care elevul respectiv o primeşte la proiect sau la acea lucrare va deveni media anuală, deci nu contează media de pe semestrul întâi.
Ea a spus că, dacă sunt două note, se poate încheia media fără nicio problemă, dacă însă elevul doreşte să mai primească o notă pentru activitatea pe care a desfăşurat-o în toată această perioadă la lecţiile online sau să-şi mărească media, profesorul poate să-i pună note pe activităţile desfăşurate în şcoala online, cu acordul elevului, şi în felul acesta se va încheia media.