Sari direct la conținut

Ce fac părinții dacă vor fi închise școlile din cauza pandemiei: Își vor putea lua zile libere cu 75% din salariu

HotNews.ro
Clasa cu distantare intre elevi, Foto: Cecilia Fabiano/ Lapresse/ Profimedia Images
Clasa cu distantare intre elevi, Foto: Cecilia Fabiano/ Lapresse/ Profimedia Images

​Guvernul discută în ședința de miercuri un proiect de OUG privind acordarea de zile libere părinților, în situația în care grădinițele și școlile se vor închide din cauza pandemiei. Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată este venit asimilat salariilor și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare.

Prevederi din ordonanța de urgență

– acordarea de zile libere pentru părinții care au copii în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani în cazul copilului sau adultului cu handicap, înscriși la unități de învățământ, inclusiv antepreșcolar;

– dreptul la zile libere plătite se acordă pe toată perioada în care activitatea didactică se limitează sau se suspendă;

– dreptul la zilele libere se acordă și părinților care au copii cu handicap neșcolarizați, sau au în întreținere adulți cu handicap, numai dacă aceștia beneficiază de servicii de zi a căror activitate este limitată sau suspendată ca urmare a efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2;

– zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Cererea este însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, de o copie a certificatului/certificatelor de naştere al/ale copilului/copiilor sau de copia documentului care atestă calitatea de reprezentant legal al copilului, precum și de copia certificatului de încadrare în grad și tip de handicap, în cazul copilului/adultului cu handicap;

– indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată este venit asimilat salariilor și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului și este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

– prin derogare de la prevederile Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, sumele pentru plata indemnizaţiei pentru zilele libere se decontează din acest fond de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;

– angajatorii solicită decontarea sumelor, pe baza de cerere depusă la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, însoţită de documente justificative;

– cererea angajatorului și documentele justificative se transmit electronic sau în format letric la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în cel mult 30 zile de la data efectuării plăţii contribuţiilor şi impozitelor aferente indemnizaţiei;

– decontarea de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie se face în termen de 15 zile calendaristice de la data înregistrării cererii angajatorului;

– pentru verificarea faptului că minorii pentru care părinții solicită zilele libere și acordarea indemnizației aferentă acestora sunt înscriși în unitățile de învățământ în care activitatea didactică se limitează sau se suspendă, inspectoratele școlare au obligația ca în termen de maximum 10 zile de la emiterea deciziei de închidere/suspendare, să transmită la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, lista nominală cu elevii, inclusiv copiii din sistemul de educație antepreșcolară, pe unități de învățământ. Similar, primăriile vor transmite pentru copiii înscriși în unitățile de educație antepreșcolară și pentru serviciile de zi destinate persoanelor cu handicap prevăzute la art.1 alin.(4) și (5) și direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, pentru serviciile de zi destinate persoanelor cu handicap prevăzute la art.1 alin.(4) și (5).

Acordarea zilelor libere plătite se aplică tuturor angajaţilor din mediul public şi privat, pe toată perioada stării de alertă și după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului școlar 2020 – 2021.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro