Elevii şi preşcolarii nu vor face ore marţi, de Ziua Educaţiei
Elevii şi preşcolarii nu vor face cursuri marţi, 5 octombrie, de Ziua Internaţională a Educaţiei, iar pentru cadrele didactice aceasta este zi liberă cuprinsă în contractul colectiv de muncă, a declarat inspectorul Larisa Gojnete, de la Inspectoratul Şcolar Bucureşti, potrivit Agerpres.
Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. A fost desemnată de UNESCO şi marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”.
Această recomandare, alături de cea „privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org.
În România, Ziua Educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”).