Sari direct la conținut

Admitere la liceu 2023. Repartizarea computerizată la licee a fost publicată pe edu.ro

HotNews.ro
Admitere la liceu, Foto: Agerpres
Admitere la liceu, Foto: Agerpres

Repartizarea computerizată la liceu 2023 s-a afisat miercuri de Ministerul Educației pe site-ul dedicat admitere.edu.ro. Repartizarea computerizată este ultima etapă a procesului de admitere la liceu 2023.

CONSULTĂ AICI REZULTATE REPARTIZARE LA LICEE 2023 – ADMITERE LA LICEU

Din totalul elevilor (112.747) cu opțiuni completate pentru admiterea în învățământul liceal, au fost repartizați computerizat 111.128 de elevi (98,56%), număr care indică o creștere de peste 21.000 de elevi repartizați, cumulat, comparativ cu etapele din ultimii doi ani: 110.035 de elevi în anul 2022, respectiv 89.983 de elevi în anul 2021.

Au rămas de repartizat în etapele următoare doar 1.619 absolvenți (1,44%), întrucât nu au completat suficiente opţiuni. Acest indicator înregistrează o scădere accentuată față de anul trecut, când 6.852 de elevi (5,87%) nu au putut fi repartizați din cauza opțiunilor insuficiente.

Pentru următoarele etape de admitere în clasa a IX-a au rămas 26.377 de locuri libere în învățământul liceal și în învățământul profesional de stat (7.727 de locuri libere la liceu și 18.650 de locuri în învățământul profesional).

După ce află rezultatele repartizării computerizate pentru admiterea la liceu, în funcție de opțiunile făcute, elevii se vor putea înscrie la unitatea de învățământ liceal.

Admitere la liceu 2023 – repartizare computerizată, în fiecare județ

HotNews.ro prezintă rezultatele la repartizarea computerizată la licee 2023 așa cum sunt disponibile pe site-ul admitere.edu.ro.

Linkurile de mai jos vor deveni active.

Top 20 de licee după ultima medie de admitere

După repartizarea computerizată cea mai mare medie de admitere la liceu a fost Colegiul Național de informatică „Tudor Vianu”, unde ultima medie de admitere a fost 9,7.

Repartizare la licee 2023 – ierarhia candidaților și criteriile de departajare

În procesul de repartizare la licee 2023, ierarhizarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere (egală cu media notelor obținute la evaluarea națională) și, pentru medii egale, prin aplicarea, în ordine, a criteriilor de departajare.

Criteriile de departajarepntru admiterea la liceu sunt:

  • nota obținută la proba de limba și literatura română, în cadrul evaluării naționale
  • nota obținută la proba de matematică, în cadrul evaluării naționale
  • nota obținută la proba de limba și literatura maternă, dacă este cazul
  • media de absolvire a claselor V – VIII.

Anul trecut, 110.035 de elevi (94,13%) au fost admiși în învățământul liceal, în urma repartizării computerizate. 6.852 de elevi (5,87%) nu au fost repartizați în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.

În total, în 2022, au fost completate 2.338.353 de opțiuni, rezultând o medie de 20 de opţiuni/elev. Este de remarcat faptul că 46.171 dintre elevii cu opțiuni completate (42%) au fost admiși la prima opțiune, iar 77.302 elevi (70.3%) au fost admiși la una din primele 5 opțiuni, potrivit datelor privind repartizarea computerizată la liceu.

Ce urmează după repartizarea computerizată la licee 2023. Când are loc a doua etapă de admitere la liceu

După afișarea rezultatelor la repartizarea computerizată la liceu 2023, între 20 și 25 iulie, elevii vor depune dosarul la școala la care ai fost repartizat.

Pe 28 iulie se vor afișa locurile libere rămase la sfârșitul primei etape de admitere la liceu 2023. În cazul candidatilor care nu au fost repartizați urmează a doua etapă. Între 7 și 9 august va avea loc înscrierea candidaților. În 10-11 august va avea loc repartizarea candidaților, la nivel de Comisie județeană de admitere / a municipiului București.

Admitere la liceu – Top 20 de licee din țară după ultima medie de admitere la liceu de anul trecut

Anul trecut, după repartizarea computerizată cea mai mare medie de admitere la liceu a fost Colegiul Național de informatică „Tudor Vianu”, unde ultima medie de admitere a fost 9,68. În top, au urmat Colegiul Național „Sf. Sava” cu 9,66, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” cu ultima medie de admitere 9,63, Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca cp 9,63 și Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj Napoca cu 9,58.

Admitere liceu 2023 – HotNews.ro va prezenta rezultatele la repartizarea computerizată la licee 2023 imediat ce aceasta vor fi disponibile pe site-ul admitere.edu.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro