Diploma de absolvire a liceului va conţine un cod QR. Măsura va fi extinsă pentru toate formularele actelor de studii
Diploma de absolvire a liceului, precum şi certificatul de acordare a definitivării în învăţământ vor conţine un cod QR începând din acest an, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
„La iniţiativa Ministerului Educaţiei, începând cu anul 2024, ca o dovadă a transformării digitale pe care o traversăm împreună, diploma de absolvire a liceului, precum şi certificatul de acordare a definitivării în învăţământ urmează să conţină ca element distinctiv şi un cod QR, urmând ca această măsură să fie extinsă cu anul şcolar următor, adică 2024 – 2025, pentru toate formularele actelor de studii”, a precizat Constantin, la finalul şedinţei Executivului.
Astfel, hotărârea de guvern privind tipurile de informații şi formatul actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor şi personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, adoptată joi, prevede că:
- Începând cu anul 2024, diploma de absolvire a liceului precum și certificatul de acordare a definitivării în învățământ urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR, urmând ca această măsură să fie extinsă cu anul școlar 2024-2025 pentru toate formularele actelor de studii.
- Se menține formatul actelor de studii care au fost eliberate absolvenților din sistemul românesc de învățământ agreate pe piața muncii din țările Uniunii Europene. Astfel, absolvenților învățământului preuniversitar li se va elibera diploma de merit de către unitatea de învățământ și personalului didactic din sistemul național de învățământ preuniversitar i se va elibera un certificat de formare continuă a personalului didactic.
- Organizarea de către unitățile de învățământ a cursului pregătitor pentru învățarea limbii române presupune elaborarea unui nou act de studii ”Certificat de competență lingvistică”.