Sari direct la conținut

UPDATE Pana de curent majora in Bucuresti / Problema este in reteaua Transelectrica

HotNews.ro
Pana de curent, Foto: Flickr/ Gabriel Jorby
Pana de curent, Foto: Flickr/ Gabriel Jorby

Mai multe cartiere din Bucuresti sunt afectate de o pana de curent, potrivit reporterilor HotNews.ro si marturiilor multor cititori. Pana afecteaza cartierele Tei, Colentina, Calea Mosilor, Dacia, Andronache, Pipera, Dorobanti.

Contactata de HotNews.ro, Corina Popescu, seful Directoratului Transelectrica, a confirmat ca este o problema in reteaua de transport. In acest moment, se incearca remedierea defectiunii.

UPDATE 17.58 Transelectrica anunta ca au fost realimentati toti consumatorii afectati. „Miercuri, 1 noiembrie, la ora 16.40, a avut loc o avarie in reteaua Transelectrica, fiind afectate mai multe cartiere in zona de est si de nord a Capitalei. Pana la ora 17.40, au fost realimentati in mod operativ toti consumatorii afectati. In acest moment, se lucreaza la identificarea cauzei care a condus la producerea avariei”, transmite Transelectrica.

UPDATE 17.42 Transelectrica precizeaza ca au fost afectate mai multe cartiere din zona de est si de nord din Capitala. „Miercuri, 1 noiembrie, la ora 16.40, s-a inregistrat o avarie in reteaua Transelectrica, fiind afectate mai multe cartiere din zona de est si de nord a Capitalei. In acest moment, se lucreaza pentru realimentarea cat mai rapida a tuturor consumatorilor afectati”, transmite Transelectrica.

UPDATE 17.37 Enel a transmis un comunicat de presa prin care arata ca defectul a aparut in reteaua de electricitate, nu in instalatiile E-Distributie Muntenia. „In dupa-amiaza zilei de 1 noiembrie 2017, a aparut un defect in reteaua de electricitate din zona Bucuresti, nu in instalatiile E-Distributie Muntenia. Aceasta a afectat alimentarea unor statii de transformare operate de E-Distributie Muntenia in partea de nord si de est a Bucurestiului. E-Distributie Muntenia lucreaza pentru alimentarea clientilor, fie cu ajutorul sistemelor automate fie prin manevre de telecontrol”, transmite Enel.

UPDATE 17.20 Defectiunea s-a remediat in mai multe cartiere, printre care Colentina, Andronache si Aviatiei

Este a doua avarie intr-o saptamana in reteaua de transport din Bucuresti.

In urma cu o saptamana, a mai avut loc o pana de curent in Bucuresti, dupa deteriorarea unui echipament de inalta tensiune la statia Fundeni. Atunci au ramas fara curent pana la 20 de minute cartierele bucurestene Obor si Fundeni, precum si o parte din localitatile Otopeni, Afumati si Fundeni.

Context In ultimii ani, companiile de stat energetice au fost lasate fara bani de investitii de catre Guvern, dupa ce acesta le-a cerut sa distribuie sub forma de dividende profitul. In acest an, Transelectrica a fost obligata sa distribuie 90% din profitul pe 2016. In plus de atat, a fost obligata sa distribuie inca 171 milioane de lei din rezerve, sub forma de dividende. De altfel, Transelectrica a anuntat printr-o nota a directoratului ca anul viitor va trebui sa contracteze finantari noi pe termen mediu si lung pentru a putea realiza proiecte de investitii majore. Vezi aici mai multe amanunte.

Efectele lipsei investitiilor au inceput sa apara frecvent inca de anul trecut. HotNews.ro a aratat in mai multe randuri ca lipsa investitiilor poate determina avarii majore in sistem. Sistemul de transport este in acest moment intr-o stare critica.

Cazurile de avarii s-au inmultit in ultimul an. Pe 8 noiembrie 2016, a cedat o statie a Transelectrica, fiind oprita electricitatea in judetul Tulcea. In aceeasi zi, „un scurt circuit” pe o linie a Transelectrica a dus la oprirea Unitatii 1 de la Cernavoda. De asemenea, pe 1 iunie, din cauza unei avarii, a cazut sistemul in doua judete (Valcea si Arges), fapt fara precedent din 1977 pana acum, cauza fiind tot defectarea unui intrerupator dintr-o statie electrica. Tot ca in cazul din Valea Jiului, statia electrica se afla in proces de retehnologizare. De asemenea, in iunie 2016, in urma unei furtuni, au cazut mai multi stalpi de inalta tensiune in Mures.

Aceste avarii se produc pe fondul nerespectarii programelor de investitii de catre Transelectrica. De exemplu, in 2015, planul de investitii in reteaua electrica de transport prevedea suma de 523 milioane de lei, insa s-au realizat doar 243 milioane de lei, adica 46%. In 2014, planul de investitii a fost realizat doar in proportie de 38% din 495 milioane de lei. Pentru 2016, inca nu a fost publicat raportul de administrare.

Un raport al Curtii de Conturi dat publicitatii anul trecut arata ca profitul inregistrat din activitatea de transport a fost de 24,5% in anul 2013 si de 33,74% in anul 2014, din veniturile inregistrate. Potrivit metodologiei ANRE, tarifele trebuie sa reflecte cheltuielile cu investitiile pe care le face compania. Distribuitorii de energie si transportatorul national nu au efectuat investitiile necesare, fiind inregistrate, in patru ani, pierderi uriase in retea, estimate la aproape 2 miliarde de euro, insa au beneficiat de majorari de tarife, care mai departe au fost suportate de catre consumatori, se arata in raportul Curtii de Conturi. Acesta mai preciza ca desi peste 45% din instalatiile din distributie si transport necesitau retehnologizari, aceste lucrari au fost efectuate numai in proportie de 7%- 34 %, raportat la necesitati.

Citeste si:

Vom reveni cu amanunte

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro