VIDEO Şoferul care făcea drifturi în parcarea unui complex comercial din Bucureşti a fost reţinut / El va fi cercetat în libertate, au decis procurorii
Şoferul care făcea drifturi în parcarea unui complex comercial din Bucureşti şi care a fost oprit de către poliţiştii după ce au tras mai multe focuri de armă a fost reţinut pentru 24 de ore, informează News.ro. Bărbatul avea permisul suspendat, iar autoturismul nu era înmatriculat.
UPDATE: Tânărul va fi cercetat în stare de libertate, au decis procurorii, după expirarea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore emisă de către anchetatori.
Sâmbătă după-amiază, Parchetul a confirmat ordonanţa de reţinere şi a dispus continuarea cercetărilor cu tânărul în stare de libertate, după expirarea termenului de 24 de ore, potrivit News.ro.
Şoferul a fost audiat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Secţia 2 Poliţie, la finalul audierilor el fiind reţinut şi urmând să fie dus la Judecătoria Sectorului 1 cu propunerea de arestare preventivă pentru conducere fără permis şi conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
Bărbatul a fost dus la Poliţie vineri seară, după ce a fost oprit de poliţişti cu focuri de armă. El făcea drifturi în parcarea unui complex comercial.
Poliţia a făcut publice şi imagini, în care se poate vedea cum şoferul trece razant pe langă mai multe autoturisme parcate, iar mai multe persoane fug din calea maşinii.
„A fost somat verbal să se oprească, dar a refuzat şi a continuat în aceeasi atitudine, fapt pentru care unul dintre agenţii de poliţie a utilizat armamentul din dotare, trăgând, după somaţie, foc în plan vertical”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Nicio persoană nu a fost rănită şi nu au fost înregistrate pagube materiale.
Poliţiştii au mai stabilit că şoferul avea permisul suspendat, iar autoturismul nu era înmatriculat. „La momentul În care Poliţia l-a somat, mai mulţi spectatori au încercat să intervină în favoarea conducătorului auto. Precizăm ca în zona complexului comercial se înregistrează un real fenomen, mulţi tineri alegând să execute drifturi în acea zonă, fapt pentru care Poliţia va interveni întotdeauna cu fermitate pentru protejarea tuturor cetăţenilor care se afla în acel perimetru şi sunt expusi unui real pericol de a fi răniţi”, au mai precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Imagini cu incidentul din parcarea mall-ului Băneasa (Sursa Digi24)