Ministrul Ioan Deneş: Instituţia familiei este formată dintr-un tată-bărbat şi o mamă-femeie / E momentul ca şi noi să exportăm ceva pentru Europa
Ministrul Apelor şi Pădurilor, senatorul PSD Ioan Deneş, a afirmat joi, la o conferinţă organizată de Coaliţia pentru familie, că ”instituţia numită familie” este formată ”dintr-un tată-bărbat şi o mamă-femeie”, menţionând că speră ca referendumul pentru modificarea Constituţiei să fie organizat foarte repede, scrie Agerpres. Ministrul crede că acest model ar putea fi „exportat” și în Uniunea Europeană.
„Marchez prin prezenţa mea la această conferinţă susţinerea pentru organizarea referendumului de modificare a Constituţiei şi de clarificare a noţiunii de familie în România. A fost o luptă grea, este o luptă grea, dar se apropie momentul final. (…) Noi am avut tot timpul credinţa că acest lucru se poate organiza în România, pentru că nu este voinţa a câtorva zeci prezenţi la această conferinţă, ci este voinţa a trei milioane de români care au semnat declanşarea acestui referendum şi a aproximativ 90% dintre români care au spus într-un sondaj că sunt pro familia constituită dintr-un tată-bărbat şi o mamă-femeie”, a declarat Ioan Deneş la Conferinţa internaţională „Referendumul pentru căsătorie. Perspective naţionale şi internaţionale”.
El a adăugat că duminica în care se va organiza acest referendum pentru modificarea Constituţiei se poate numi „duminica luminii”.
„Greul nu s-a terminat, deşi avem un termen previzibil în care deja putem anticipa că se va organiza acest referendum, ştim foarte bine că, pe legislaţia în vigoare, trebuie 30% din totalul populaţiei aflate pe listele electorale permanente să participe la acest referendum, acest lucru însemnând peste şase milioane de cetăţeni cu drept de vot trebuie să participe la duminica aceea, pe care eu o numesc „duminica luminii”, a spus Deneş.
Ministrul le-a transmis partenerilor europeni că pot să preia acest demers din România.
„Dacă doresc prietenii, fraţii, colegii noştri europeni să preia ceva din România – şi cred că e momentul ca şi noi să exportăm ceva pentru Europa -, este această pronunţare clară care se va face de către români că moralitatea pe care noi dorim să o avem în societate, reglementată şi prin legislaţie, să o preia şi dumnealor, pentru că nouă ne pasă ce se întâmplă cu societatea noastră, cu copiii noştri, cu nepoţii noştri. Nu că am urî pe cineva, ci dimpotrivă. Iisus ne spune că trebuie să iubim toţi oamenii, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să iubim păcatele pe care le săvârşesc. De aceea, noi, ca şi creştini practicanţi, iubim toţi oamenii, dar adevărul trebuie să-l spunem aşa cum e: ‘Da’-ul trebuie să fie ‘Da’ şi ‘Nu’-ul nostru să fie ‘Nu’. În ceea ce priveşte familia, trebuie să spunem foarte clar: ‘Da’. Instituţia numită familie, cea pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământ, este formată dintr-un tată-bărbat şi o mamă-femeie. Aşa cum sunt scrişi în certificatul de naştere. Am speranţa că referendumul se va organiza foarte repede”, a mai afirmat senatorul PSD.