Sari direct la conținut

VIDEO Klaus Iohannis, întrebare pentru Guvern: Mai aveți bani pentru pensii și salarii până la sfârșitul anului?

HotNews.ro

Președintele Klaus Iohannis a cerut marți Guvernului și PSD să răspundă „clar și documentat” dacă mai au „bani pentru pensii și salarii până la sfârșitul anului”.

Într-o declarație de presă, șeful statului a declarat că are două întrebări pentru Guvern:

  • „Ce aveți de gând cu Pilonul II de pensii, clar și răspicat
  • Mai aveți bani pentru pensii și salarii până la sfârșitul anului?„

HotNews.ro va transmite LIVE VIDEO TEXT declarațiile șefului statului.

  • Astăzi despre două teme importante, fonduri europene și pensiile
  • Despre fonduri europene vreau să se înțeleagă că cele ce urmează reprezintă o atenționare pentru Guvern
  • Noi dispunem pentru 2014 – 2020 teoretic de fonduri de 31,3 mld euro
  • Din acești bani până acum am folosit 4,9 mld euro ceea ce reprezintă 15,8%
  • Perioadele de finanțare sunt construite pe 7 ani
  • Am trecut de jumătate și din 31 de mld nu am folosit nici măcar 5
  • Aceste date sunt date oficiale atât de pe site-ul Comisiei cât și informații oficiale de la Guvern
  • În dorința de a prezenta o informare exactă, am căutat cele mai noi date
  • Ultima informare, postare care a fost găsită pe vreun site al guvernului e din 2 februarie
  • Acum suntem aproape la jumătatea anului
  • Nu știu de ce Guvernul nu publică date la zi
  • Fondurile europene se compun din două categorii mari, de coeziune, pentru dezvoltare, fonduri pentru a cofinanța agricultura și alte câteva fonduri mai mici
  • Pentru coeziune noi putem să folosim 23 de miliarde euro
  • Circa 8 și ceva sunt bani pentru politica agricolă
  • Acești bani nu sunt bani pe care ne obligă cineva să-i folosim într-un anume fel, pot fi folosiți de exemplu pentru autostrăzi, spitale, rețele de apă etc
  • Depinde de noi, de cei care concep proiecte cum folosim acești bani
  • Din 23 de mld de euro cât putem folosi pentru dezvoltarea României, noi până acum am folosit 2,2 mld, nici măcar o zecime
  • Cineva ar putea să spună lucrăm mai intens și o să folosim banii, dar asta ar însemna să existe proiecte
  • Dar aflăm inclusiv de la guvernanți că rata de contractare, proiecte depuse, avem doar pentru 40% din acești bani, nici măcar pentru jumătate
  • E foarte târziu, aceste proiecte trebuie elaborate cu sprijinul ministerelor, agențiilor
  • Atenționarea mea vine în următorul sens: Guvernul trebuie să se preocupe mai intens de această chestiune, sunt bani de care putem beneficia, care trebuie folosiți pentru dezvoltarea României
  • Ar fi păcat să nu putem folosi acești bani
  • Pensiile
  • Se discută de câteva zile bune despre Pilonul II
  • Din păcate, până și cei de la PSD se contrazic
  • Ba se desființează, ba nu, ba se suspendă, ba nu, ba e un proiect asumat, ba nu, o harababură totală
  • Și totuși, lumea se întreabă de ce s-a creat această incertitudine, oare ce țintesc ei? Nu s-au înțeles între ei? Greu de crezut
  • Unii își pun chiar întrebarea dacă acești bani care nu vor intra la Pilonul II vor fi folosiți în altă parte
  • Guvernul și PSD trebuie să răspundă public clar, documentat, la două întrebari
  • Ce aveți de gând cu Pilonul II de pensii, clar răspicat
  • Mai aveți bani pentru pensii și salarii până la sfârșitul anului?
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro