Sari direct la conținut

Vaslui: Unul dintre cei 7 tineri care au violat o elevă de 18 ani în 2014 a fost eliberat condiționat. El fusese condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare

HotNews.ro
Penitenciarul Vaslui, Foto: anp.gov.ro
Penitenciarul Vaslui, Foto: anp.gov.ro

Unul dintre şapte tineri din Văleni, care au agresat sexual în noiembrie 2014, o elevă în vârstă de 18 ani, a părăsit marţi Penitenciarul Vaslui, el fiind primul în cazul căruia magistraţii au aprobat eliberarea condiţionată, transmite Agerpres.

Este vorba despre un tânăr condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare, pentru viol în forma agravantă şi lipsire de libertate. El a fost unul dintre cei acuzaţi care şi-au recunoscut faptele.

La ieşirea din Penitenciarul Vaslui, tânărul nu a făcut declaraţii presei.

Judecătoria Vaslui a admis eliberarea acestuia înainte de executarea integrală a pedepsei şi a dispus ca perioada cuprinsă între data eliberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei să reprezinte termen de supraveghere pentru condamnat.

Şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni au fost arestaţi preventiv în luna noiembrie a anului 2014, fiind acuzaţi că au acostat o elevă de 18 ani ani, care se întorcea de la şcoală, pe care au luat-o cu maşina şi au violat-o timp de mai multe ore. Ei au fost plasaţi ulterior în arest la domiciliu, puşi sub control judiciar şi arestaţi din nou, în urma reacţiilor din partea societăţii civile, a politicienilor şi a cetăţenilor, care au transmis mesaje de susţinere pentru fata abuzată.

Cei şapte tineri au primit pedepse cuprinse între şase şi 10 ani de închisoare pentru fapta comisă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro