Ambasadorul britanic Paul Brummell, la finalul mandatului său: România mi-a fost casă timp de patru ani; voi rămâne prietenul vostru
„România mi-a fost casă timp de patru ani”, a spus ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, recitând şi versuri din „Doina” lui Vasile Alecsandri, la recepţia care a marcat ziua reginei Elisabeta a II-a şi finalul mandatului său la Bucureşti, relatează News.ro. Reprezentantul diplomaţiei britanice la Bucureşti a vorbit despre lupta anticorupţie care trebuie să continue atât în România, cât şi în Marea Britanie şi că în fiecare an rapoartele MCV au apreciat activitatea DNA, DIICOT şi ANI.
Paul Brummell a subliniat faptul că, odată cu sărbătorirea zilei naţionale a Regatului Unit, „sărbătorim şi prietenia strânsă dintre Regatul Unit şi România”.
„Eu şi soţia mea Adriana vom părăsi România după ani fericiţi petrecuţi aici. Sunt extrem de încântat că în acest timp valoarea schimburilor comerciale dintre ţările noastre a crescut, legăturile dintre cetăţenii noştri s-au întărit, cooperarea în domeniul apărării şi securităţii s-a intensificat, acest lucru este demonstrat de avioanele britanice Typhoon şi de cele româneşti F16 şi MIG. Anul acesta marcăm şi cea de-a 80 aniversare a British Council în România şi cea de-a 20-a aniversare a Camerei de Comerţ Britanice, două instituţii care au contribuit activ la dezvoltarea acestui parteneriat bilateral”, a declarat Brummell.
El i-a felicitat pe cetăţenii britanici care lucrează în România, pentru tot ce au făcut în domeniul afacerilor, în viaţa personală, pentru cum au construit această prietenie frumoasă dintre cele două ţări.
Brummell a adresat câteva cuvinte României, care i-a fost casă timp de 4 ani, recitând „Doina” de Vasile Alecsandri: „Doina, doina, cântec dulce, când te aud nu m-aş mai duce/ Doina, doina, viers cu foc, când răsuni eu stau în loc”, dar „din păcate, eu nu pot sta în loc, şi voi rămâne prietenul vostru”, a spus jovial ambasadorul, precizând că în România a avut posibilitatea de a cunoaşte oameni, de a cunoaşte cultura: „Pentru mine a fost o onoare”.
La finalul mandatului său, Paul Brummell a amintit şi câteva dintre cele mai emoţionante momente pe care le-a trăit în România: „Doi ani la rând am dormit sub stele la Bucureşti, pentru a atrage atenţia asupra celor care, din păcate, trăiesc fără acoperiş, dar şi când am fost la Oneşti şi Moineşti cu Fundaţia Libra care aduce în fiecare an tineri din Marea Britanie pentru a-i ajuta pe cei cu nevoi speciale din România”.
Întrebat despre situaţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, Paul Brummell a spus că nu este rolul său să comenteze activitatea profesională a magistraţilor, „este exclusiv sarcina autorităţilor respective” şi „pot spune că lupta împotriva corupţiei şi stabilirea statului de drept este o sarcină foarte importantă aici, în România”.
„Marea Britanie a fost întotdeauna gata să ajute”, a afirmat ambasadorul, subliniind că în 2016 a fost organizat la Londra „un summit mondial împotriva corupţiei cu participare consistentă din România”.
„În fiecare an, rapoartele MCV au apreciat rolul organizaţiilor anticorupţie DNA, DIICOT şi ANI în această luptă”, a comentat el.
În plus, „rapoartele MCV au înregistrat întotdeauna progrese în unele domenii şi au subliniat că trebuie făcute mai mult progrese, este importantă lupta împotriva corupţiei pentru toate ţările din lume, inclusiv pentru Regatul Unit”.
Întrebat dacă are un sfat pentru România, Paul Brummell a spus: „Iubesc România şi cred că trebuie să fiu optimist pentru ea, sunt oameni care fac lucruri foarte bune aici şi sper că vor fi făcute progrese în continuare. Românii sunt foarte inteligenţi, şi voi ştiţi ce trebuie făcut aici”.
La recepţie au participat preşedintele României – Klaus Iohannis, Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, Augustin Lazăr, procurorul general al României, ambasadorii Statelor Unite ale Americii – Hans Klemm şi cel al Israelului – Tamar Samash, vice-prim-ministrul Ana Birchall, parlamentari şi diplomaţi, directori de instituţii culturale.