Sari direct la conținut

Prefectul Speranța Cliseru, care a semnat ordinul de evacuare a Pieței Victoria, la Parchet (surse)

HotNews.ro
Speranta Cliseru, Foto: Agerpres
Speranta Cliseru, Foto: Agerpres

Prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, cea care a semnat ordinul de evacuare a Pieței Victoria în noaptea violențelor de la mitingul din 10 august, a ajuns, miercuri, la Parchetul General, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Până la ora transmiterii știrii, procurorii nu au transmis oficial care este motivul prezenței acesteia la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau în ce calitate.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marți, după audierea din Comisia pentru apărare a Camerei Deputaților, că nu a vorbit cu prefectul Capitalei în ziua de 10 august, atunci când a avut loc mitingul violent din Piața Victoriei și când a fost semnat ordinul de evacuare a Pieței.

„Am făcut precizarea că nu am vorbit cu doamna prefect în cursul zilei de 10 august”, a declarat Carmen Dan. Întrebată dacă nu a știu că prefectul semnase ordinul de evacuare a Pieței Victoria, Carmen Dan a spus” Am primit informația pe fluxul informațional pe care vi l-am precizat, conform prevederilor legale, după ce s-a semnat ordinul de restabilire”.

Procurorii au înregistrat, până în prezent, 386 de plângeri depuse de protestatari împotriva jandarmilor, a informat Parchetul General, care a mai precizat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au fost deschise, în urma violențelor de la protestul din 10 august, 22 de dosare penale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro