Sari direct la conținut

Ministerul Justiţiei vrea să construiască noi locuri de detenţie în penitenciare. Proiect de HG, pus în dezbatere publică

HotNews.ro
Penitenciar, Foto: Sindicatul Național SINPEN 2016 Constanta
Penitenciar, Foto: Sindicatul Național SINPEN 2016 Constanta

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern privind achiziţia studiilor de fezabilitate destinate construirii unor noi locuri de detenţie în penitenciare, transmite Agerpres.

Potrivit proiectului de act normativ postat pe site-ul MJ, studiile de fezabilitate vor fi destinate construirii unor noi locuri de detenţie la Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Botoşani, Penitenciarul Galaţi, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Iaşi, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Poarta Albă şi Penitenciarul Târgu Jiu.

În nota de fundamentare se arată că în prezent există un deficit de peste 3.800 de locuri de detenţie, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu are prevăzute toate fondurile bugetare necesare realizării programului de investiţii prevăzute în planul de măsuri pentru soluţionarea supraaglomerării carcerale, care ar trebui să se deruleze între 2018 şi 2024.

„Infrastructura sistemului administraţiei penitenciare, dezvoltată înainte de anul 1989, nu corespunde standardelor prevăzute de Consiliul Europei. Aducerea sistemului penitenciar romanesc la aceste standarde implică un proces de durată, realizat cu costuri semnificative. Un factor determinant pentru crearea unor condiţii de detenţie corespunzătoare îl constituie şi numărul mare de hotărâri şi decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate împotriva statului român, al căror obiect îl constituie condiţiile de detenţie, majoritatea referindu-se la condiţiile de cazare”, se mai menţionează în nota de fundamentare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro