Sari direct la conținut

UPDATE Aproape toți angajații de la Ambulanța Corabia, cercetați după ce ani la rând au furat combustibil din salvări / Ca să ascundă furtul, mergeau cu viteză mică la urgențe / Este investigat și decesul a 8 pacienți

HotNews.ro
Ambulanta, Foto: Serviciul de Ambulanta Judetean
Ambulanta, Foto: Serviciul de Ambulanta Judetean

Ambulanța Corabia a fost lăsată fără angajați, după ce procurorii i-au plasat sub control judiciar pe 16 dintre cei 18 ambulanțieri. Ei sunt acuzați că timp de cinci au furat combustibil din autospeciale, iar anchetatorii au stabilit că motorina furată provine din plusuri create ca umare a deplasării la urgențe cu viteze reduse. Procurorii spun că investighează inclusiv dacă există o legătură de cauzalitate între decesul unor pacienți și faptul că ambulanțele rulau cu viteză foarte mică. Procurorul care ivestighează acest caz spune că se fac cercetări și pentru ucidere din culpă, fiind investigate opt decese care ar putea fi în legătură de cauzalitate cu intervenția la solicitări.

Cincisprezece ambulanțieri ai Stației de Ambulanță Corabia din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt sunt cercetați pentru delapidare, fals și uz de fals, iar 13 dintre ei au interdicția de a-și mai exercita atribuțiile de serviciu. Stația Corabia are în total 18 ambulanțieri, conducerea SJA Olt fiind obligată să ia măsuri de urgență pentru a se putea desfășura acțiunea fără probleme, scrie Gazeta de Sud.

„În 3 decembrie prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mișcare acțiunea penala față de 15 inculpați, ambulanțieri în cadrul Servicului de Ambulanță Corabia, pentru delapidare, fals și uz de fals. În 4 decembrie s-a luat măsura controlului judiciar față de 13 inculpați, fiindu-le interzisă exercitarea profesiei pe o perioadă de 60 de zile“, a transmis Poliția Județeană Olt.

Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, Radu Nucă, a precizat că doar doi ambulanțieri de la Corabia nu sunt vizați de ancheta Parchetului. Serviciul de Ambulanță Corabia are 18 șoferi, din care 16 au fost suspendați, fiind cercetați.

Ambulanțierii de la stația Corabia sunt acuzați că, timp de cinci ani, au furat combustibil din autospecialele destinate transportului pacienților, pentru a acoperi furtul apelând inclusiv la metoda rulării cu viteze mai mici decât cele impuse de gravitatea cazurilor medicale.

Procurorii spun că investighează inclusiv dacă există o legătură de cauzalitate între decesul unor pacienți și faptul că ambulanțele rulau cu viteză foarte mică.

CITEȘTE ȘI: Cazul ambulanțierilor din Corabia care furau combustibil din salvări: Se fac cercetări și pentru ucidere din culpă, fiind investigat decesul a opt pacienți

Conducerea Serviciului Județean Olt spune că au fost chemați angajați de la Slatina și Caracal pentru a asigura buna funcționare a punctului de la Corabia.

„Pe termen scurt nu este o problemă, pe termen lung va fi o problemă, dar probabil vom scoate posturile la concurs pe perioadă determinată, cât mai repede. Mâine voi cere acest lucru la minister, o procedură de scoatere a posturilor la concurs, dacă se poate mai rapidă, pe perioadă de 6 luni, probabil, până la soluționare, și vom lucra, nu se întrerupe nimic acolo. Pe termen scurt am luat măsuri de redistribuire a personalului de la Caracal și Slatina, iar șoferii care lucrau pe transport nu vor mai lucra pe transport, vor lucra pe urgență, iar transportul, probabil, va fi redistribuit către un furnizor privat. Acest personal va fi redistribuit la Corabia, se vor acorda ore suplimentare, sunt măsuri de rezervă, nu este nicio problemă“, a declarat managerul SJA Olt, Marinela Prina.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro