CSM dispune revocarea din funcţia de procuror a fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea (surse)
Secţia pentru procurori a CSM a admis, marţi, cererea DNA privind revocarea din funcţia de procuror a fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea, cercetat pentru mai multe infracţiuni într-un dosar aflat la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Pe 10 ianuarie, Călin Nistor, care exercită atribuţiile de procuror-şef al DNA, a cerut CSM avizul de revocare din funcţie a procurorului Lucian Onea.
De asemenea, Călin Nistor a solicitat încetarea activităţii în cadrul DNA Ploieşti a procurorilor Giluela Deaconu, Alfred Virgiliu Savu şi Elena Cerasela Răileanu.
Lucian Onea este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, constituirea unui grup infracţional organizat, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informaţiilor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit Parchetului General, Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti.
Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de Vlad Cosma, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite.
Luni seara, CSM a respins cererea depusă de Adina Florea, procuror şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, privind emiterea unui aviz în vederea solicitării în instanţă a arestării preventive a lui Lucian Onea şi Mircea Negulescu.