Sari direct la conținut

Galaţi: Protest spontan al angajaţilor Direcţiei Regionale Vamale

HotNews.ro
Galaţi: Protest spontan al angajaţilor Direcţiei Regionale Vamale

Peste 100 de angajaţi ai Direcţiei Regionale Vamale Galaţi au întrerupt spontan lucrul, marţi, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la proiectul de lege privind reorganizarea direcţiilor regionalelor vamale, care a ajuns la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, scrie Agerpres.

Proiectul de lege privind reorganizarea vămilor se află la votul final în Parlament şi prevede desfiinţarea regionalelor vamale şi reorganizarea acestora, iar vameşii gălăţeni au ieşit în faţa sediului instituţiei şi şi-au arătat îngrijorarea şi nemulţumirea faţă de acest document. Ei spun că reorganizarea ar însemna mutarea lor în alte judeţe sau, mai grav, pierderea locurilor de muncă pentru mulţi dintre ei.

„Eu am trăit o astfel de o experienţă, am trecut prin aşa ceva. Ce s-a întâmplat? Am fost detaşat trei ani la o altă structură, apoi mi-a expirat detaşarea şi am fost mutat în altă zonă, mai exact în judeţul Constanţa. Acolo nu mi-au oferit nici cazare, nici transport, a trebuit să fac naveta Galaţi – Constanţa”, a declarat Aurelian Gheorghiţă, inspector principal la Direcţia Regională Vamală Galaţi.

Potrivit liderului Sed Lex din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, Anca Tudorache, consecinţa desfiinţării regionalelor vamale este destul de gravă.

„Legea privind desfiinţarea regionalelor este în Camera Deputaţilor, for decizional, şi din ceea ce ştim noi va trece favorabil. Consecinţa desfiinţării regionalelor este destul de gravă. Prin dizolvare spune legea, dar dizolvarea înseamnă că oamenii care sunt pe regiune vor fi împărţiţi la cele şase judeţe. E o presupunere, nu ştim exact, nu ne informează nimeni. Vrem să tragem un semnal de alarmă că nu suntem lăsaţi să ne facem treaba, nu e stabilitate, nu ştim ce ne oferă ziua de mâine, legile se schimbă continuu. Să nu mai fie atâta nebunie în sistemul acesta, mereu se reorganizează, se reorganizează, suntem mereu într-un stres”, a spus Tudorache.

Conform acesteia, protestul spontan nu a afectat activitatea instituţiei pentru că cei care au întrerupt lucrul nu au program cu publicul, dar dacă doleanţele vameşilor nu vor fi ascultate, protestul ar putea continua şi zilele următoare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro