Sari direct la conținut

Efect al controversatei OUG 7: Două secții importante din DNA rămân fără conducere. Procurorii din CSM: Este necesară abrogarea tuturor prevederilor ordonanței

HotNews.ro
Stema DNA, Foto: Wikipedia
Stema DNA, Foto: Wikipedia

Direcția Națională Anticorupție rămâne fără conducere în două secții importante – Secția de combatere a corupției și Secția penală – ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență de modificare a legilor justiției, care interzice delegările în funcțiile de conducere din parchete pentru care numirea se face de șeful statului. Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) avertizează din nou asupra efectelor OUG 7 și spune că actul normativ trebuie abrogat în totalitate.

Secția pentru procurori a CSM a anunțat că în ședința de marți a decis respingerea propunerilor DNA de prelungire a delegărilor în funcția de procuror-șef al Secției de combatere a corupției și de procuror-șef al Secției judiciare penale.

Decizia a fost luată în condițiile în care a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență de modificare a legilor justiției, care interzice delegările în funcții de conducere din parchete pentru care numirea se face de președintele României.

Procurorii din CSM atrag atenția că, efect al acestei măsuri, funcțiile se vor vacanta pe o perioadă a cărei durată nu poate fi anticipată, cu consecințe asupra exercitării atribuțiilor specifice, una dintre ele fiind verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriilor.

Secția de procurori atrage „atenția încă o dată asupra efectelor O.U.G. nr. 7/2019 asupra activității Ministerului Public, reiterând în acest context necesitatea abrogării tuturor prevederilor din actul normativ menționat, care sunt de natură să afecteze această activitate”.

CITEȘTE ȘI: Reacție dură și fără precedent a DNA: Instituție în pericol de a fi blocată de OUG 7. Combaterea corupției la nivel înalt riscă să fie paralizată

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro