Actorii se solidarizează cu magistrații. Marius Manole: Toţi colegii din teatrele din România să se alăture protestelor / Să le arătăm guvernaților că nu suntem un popor uşor de îngenuncheat
Actorul Marius Manole a publicat pe Facebook un mesaj video prin care îşi îndeamnă colegii să se alăture protestului magistraţilor faţă de controversata Ordonanță 7, pentru „a le arăta guvernanților că nu suntem un popor uşor de umilit şi de îngenuncheat şi că încă sunt oameni care luptă pentru libertate”.
Marius Manole anunță că duminică seară, înaintea spectacolului „Revizorul” de la Teatrul Național București, el și colegii săi își vor aștepta spectatorii în fața teatrului și vor purta la mâini banderole albe.
El spune că actorii nu vor renunța la banderolele albe până când nu va fi abrogată Ordonanța 7: „Acea banderolă albă înseamnă pentru noi libertate de expresie, înseamnă că suntem alături de magistraţii noștri minunați care au avut curaj şi au ieşit în stradă, înseamnă că susţinem statul de drept”.
„Îndemn toţi colegii din teatrele din România să iasă duminică, 3 martie, chiar dacă au, chiar dacă nu au spectacol, şi să le arătăm astfel guvernanţilor că nu cedăm, că nu suntem un popor uşor de umilit şi de îngenuncheat şi că încă sunt oameni care luptă pentru libertate. Hai, România!”, adaugă Marius Manole.
Ordonanța de Urgență 7 care a modificat din nou legile justiţiei este criticată vehement de magistraţi. Procurorii și judecătorii din aproximativ 80 de parchete și instanțe din mai bine de jumătate dintre județele țării au declanșat proteste – suspendarea activității judiciare, suspendarea activității cu publicul sau manifestații în fața instanțelor.
Luni, ministrul Tudorel Toader a anunțat abrogarea articolului din OUG care le-ar fi permis și judecătorilor să fie numiți în funcțiile de la vârful parchetelor. Rezultatul nu îi mulțumește însă pe magistrați, care cer ca OUG 7 să fie abrogată în totalitate, iar numărul celor care s-au alăturat protestelor declanșate săptămâna trecută a crescut de la o zi la alta.