Coreea de Nord s-a apucat să refacă o unitate de lansare a rachetelor pe care se angajase că o va dezafecta
Coreea de Nord a început refacerea unei unități de lansare a rachetelor ce fusese parțial dezafectată ca un gest de bunăvoință după prima întâlnire, din iunie anul trecut, dintre Donald Trump și Kim Jong Un, scrie Guardian. Imaginile din satelit arată că lucrările de reconstrucție au demarat la scurt timp după al doilea summit, eșuat, ce a avut loc la Hanoi, săptămâna trecută.
Totul, în contextul în care consilierul pentru securitate națională al președintelui Trump, John Bolton, a declarat marți că Statele Unite vor examina impunerea de noi sancțiuni Coreei de Nord dacă Phenianul nu va depune eforturi pentru renunţarea la programul său nuclear. „Dacă nu sunt dispuși să o facă, atunci cred că președintele Trump a fost foarte clar … nu vor fi scutiți de sancțiunile economice zdrobitoare care le-au fost impuse și vom impune noi sancționi de fapt „, a declarat Bolton.
Amenințările lui Bolton și faptul că unii dintre pașii făcuți de Phenian după primul summit, din Singapore, sunt anulați, sugerează că una dintre realizările de politică externă cu care Trump se mândrește cel mai mult este în pericol să se destrame.
După ce serviciul de informații sud-coreean a anunțat că se fac lucrări la unitatea de lansare a Sohae, două site-uri independente de cercetare au publicat imagini din satelit ce arată că lucrătorii nord-coreeni au refăcut o structură mobilă ce era folosită pentru deplasarea vehiculelor de lansare pe șine la o rampă de lansare și o macara. Un stand folosit la testarea motoarelor de rachetă pare că este și el refăcut.