Sari direct la conținut

Curtea de Apel Ploiești a revocat ultimul mandat de arestare pe numele fugarului Sebastian Ghiță

HotNews.ro
Sebastian Ghita, Foto: TVR
Sebastian Ghita, Foto: TVR

Curtea de Apel Ploiești a admis, joi, contestația depusă de fostul deputat Sebastian Ghiță și a dispus revocarea arestării preventive în lipsă în dosarul privind contractele de prestare de servicii IT. Decizia e definitivă, transmite Mediafax.

„Curtea de Apel Ploiești admite contestația formulată de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian împotriva încheierii (…) pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova pe care o desființează în totalitate și rejudecând cererea inculpatului admite cererea și dispune revocarea măsurii arestării preventive”, se arată în decizia Curții de Apel Ploiești.

Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă.

Acesta a fost ultimul dosar în care era dispusă arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiță.

„Am solicitat revocarea mandatului de arestare pentru că avocații mei au reușit să obțină noi probe și noi dovezi că acest ultim dosar în care mai am mandat de arestare s-a bazat pe probe falsificate. Am dovada clară că procurorii de la Ploiești, Onea și Negulescu, au presat și în acest dosar – cinci am avut – în fiecare dintre ele, tone, zeci de declarații au fost obținute prin falsuri sau prin folosirea unor martori care să dea declarații sub presiune”, a declarat Sebastian Ghiță, la RomâniaTv.

Decizia de arestare preventivă în lipsă fusese luată în 15 martie 2017 de Tribunalului Prahova și devenise definitivă prin încheierea din 3 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro