Sari direct la conținut

Povestea emoționantă a copilului de 3 ani care a murit după ce a căzut în haznaua din curtea unei școli din Iași / El mergea zilnic la școală cu patru din cei șapte frați

HotNews.ro
fosa septica, Foto: Ziarul de Iasi
fosa septica, Foto: Ziarul de Iasi

Dănuț, băiețelul de 3 ani dintr-un sat din Iași care a murit luni, după ce a căzut în fosa septică din curtea școlii, provine dintr-o familie cu opt copii și mergea zilnic la școală cu patru dintre frații lui, așa cum s-a întâmplat și cu o zi în urmă. „Mergea dimineaţa cu ei, stătea în clasă cu ei, iar după ore se întorceau cu toţii acasă”, povestește mama băiețelului. Haznaua în care a căzut copilul se afla în spatele WC-ului din curtea școlii și era asigurată doar cu o tablă ruginită, lângă care era proptit un buștean, scrie Ziarul de Iași.

Tragedia s-a întâmplat luni, în satul Buda, din comuna Brăieşti, lângă Târgu Frumos.

Copilul a fost găsit după mai multe ore de căutări, el fiind dat dispărut de către rude. Copilul mersese în spatele WC-ului din curtea școlii şi a călcat pe un capac ruginit care acoperea fosa septică. A fost pur şi simplu basculat în interior.

Daniel Silică făcea parte dintr-o familie numeroasă, alcătuită din opt copii. Patru dintre ei învăţau la şcoala şi grădiniţa care se află în aceeaşi curte, iar Dănuţ, copilul care a murit, venea aproape zilnic să stea cu ei, să se joace.

El ar fi urmat să înceapă grădiniţa din toamnă. Ieri, el a mers dimineaţă la grădiniţă, iar la un moment dat a dispărut. O învăţătoare a căutat prin împrejurimi şi l-a găsit, în jurul orei 13.00, căzut în fosa septică. Nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lui, deoarece căzuse de o perioadă lungă de timp.

„Copilul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie, iar poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu certitudine a circumstanţelor producerii decesului“, a precizat Ioana Buştiuc de la Poliţia Iaşi.

Mama lui Daniel a povestit printre lacrimi că băiețelul obișnuia să-i însoțească la școală pe patru dintre frați.

„Ce puteam să fac? Mereu plângea că vrea să meargă cu fraţii lui la şcoală. Mergea dimineaţa cu ei, stătea în clasă cu ei, iar după ore se întorceau cu toţii acasă. Şi doamna director ştie. Noi stăm în capătul satului şi mereu îi vedea cum veneau cu toţii acasă“, a povestit femeia pentru Ziarul de Iași.

Jurnaliştii au observat că fosa septică în care căzuse copilul era situată în spatele WC-ului, în partea dreaptă a clădirii şcolii primare. Între clădirea WC-ului şi gard este o porţiune de aproximativ doi metri, în care este situat chepengul din fier. Acesta are balamalele ruginite, ba chiar şi o parte din tablă este ruginită şi desprinsă. Pe o jumătate din chepeng era proptit un buştean, pentru ca acesta să nu se basculeze în partea opusă.

„Cum este în acest moment bucata de lemn deasupra, aşa a fost şi înainte de a cădea copilul“, a spus un bărbat care locuieşte lângă şcoală.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a început o anchetă. „Este o tragedie ce s-a întâmplat la această şcoală. Nu ştim deocamdată cu exactitate ce căuta copilul acolo, acesta nefiind înscris, deci nu era copilul şcolii. Se derulează o anchetă în acest moment, însă orice am face, din păcate, nu putem aduce la viaţă acest copil“, afirmă reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

De asemenea, aceştia menţionează că probabil directorul Şcolii Profesionale Brăieşti, de care aparţine şcoala din satul Buda, urmează să îşi dea demisia.

2.355 de școli au grupurile sanitare în curte

Într-un răspuns de la începutul acestui an, la o interpelare a unui parlamentar, Ministerul Educației precizează 2.355 de școli au grupurile sanitare în curte și nu sunt racordate la apă curentă și canalizare.

Potrivit sursei citate, în cadrul PNDL I și II au fost propuse 3.386 de unități școlare preuniversitare din întreaga țară pentru lucrări de reabilitare, dotare sau extindere.

Ministerul Educației arată, totodată, că autoritățile locale care au în administrare clădirile și terenurile sunt cele responsabile pentru luarea de măsuri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro