Sari direct la conținut

VIDEO ​Corina Crețu, reacție nervoasă pentru că nu a fost invitată să ia cuvântul la deschiderea sărbătorii Sâmbra Oilor: Este inadmisibil să ai un reprezentant al CE pe care să nu îl saluţi

HotNews.ro
Corina Cretu, Foto: Comisia Europeana
Corina Cretu, Foto: Comisia Europeana

Prezentă duminică la festivalul Sâmbra Oilor, în judeţul Satu Mare, unde mai mulţi politicieni au ales să vină în acest weekend pentru a-şi face campanie electorală, comisarul european Corina Creţu a luat microfonul chiar în timp ce autorităţile prezente erau poftite jos de pe scenă şi s-a plâns că este inadmisibil ca un comisar european să nu fie invitat să ia cuvântul, relatează presasm.ro.

După ce a dat cuvântul premierului Viorica Dăncilă, primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca, a refuzat să dea cuvântul celorlalți invitați, motiv pentru care europarlamentarul Corina Crețu s-a înfuriat și a luat microfonul. Pe scenă rămăseseră doar colegii săi de la Pro România, Daniel Constantin și Octavian Petric.

„Este inadmisibil să ai un reprezentant al Comisiei Europene, pe care să nu îl saluţi, doar pentru că eşti în campanie electorală”, a afirmat Corina Creţu. “Sâmbra nu este a partidelor politice”, a adăugat ea.

De asemenea, Crețu a atras atenția că 85% din investițiile cu care s-au lăudat autoritățile au fost realizate cu bani europeni.

La festivalul Sâmbra Oilor a fost paradă de politicieni, printre cei prezenţi numărându-se şi Viorica Dăncilă, care nici acolo nu a scăpat de huiduieli.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro