Sari direct la conținut

Un preot a găsit 5.000 de euro în toaleta pentru VIP-uri de pe Câmpia Libertății din Blaj, în timpul vizitei Papei Francisc

HotNews.ro
ceremonii Blaj, Foto: Alba 24
ceremonii Blaj, Foto: Alba 24

Un preot care s-a aflat printre invitații speciali la ceremoniile oficiate duminică de Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj a găsit în toaleta pentru VIP-uri un plic în care erau 5.000 de euro. Preotul a predat banii Poliției, iar până joi aceștia nu fuseseră revendicați.

Văzând că în plic se afla o sumă importantă, mai exact 5.000 de euro, preotul l-a predat imediat polițiștilor care asigurau ordinea, iar aceștia au început cercetările pentru a afla cine a pierdut banii, scrie Mediafax.

Poliția Alba a confirmat că o persoană din rândul pelerinilor prezenți la ceremonie a găsit și a predat polițiștilor respectivul plic cu bani, iar suma nu a fost încă revendicată.

”A fost, duminică, într-un anumit loc de pe Câmpia Libertății din Blaj, în timpul vizitei Papei Francisc, un plic care conținea o sumă de bani. Nu putem da mai multe detalii deoarece există o procedură prin care persoana care revendică un bun pierdut trebuie să ofere mai multe informații despre acesta. Potrivit procedurilor legale, dacă într-o anumită perioadă nu apare nicio persoană care să poată dovedi că este posesorul bunului pierdut, acesta intră în posesia statului”, a declarat Luminița Prodan, purtătorul de cuvânt al Poliției Alba.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro