Strategia PSD pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă: Parlamentarii vor fi în sală, dar nu vor vota / Ce spune Viorica Dăncilă
Parlamentarii PSD vor fi în sală, dar nu vor vota la moțiunea de cenzură a opoziției împotriva Guvernului Dăncilă, au decis marți grupurile parlamentare ale social-democraților.
UPDATE 16.33 Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la finalul întâlnirii, că parlamentarii PSD vor participa la dezbaterile de la moțiune, dar nu vor vota.
”Am discutat cu deputații și senatorii despre moțiunea de cenzură și am convenit să o tratăm cu seriozitate, colegii din PSD să ia cuvântul la dezbateri și bineînțeles să mergem mai departe”, a declarat Viorica Dăncilă.
Ea a precizat că parlamentarii vor asigura cvorumul, dar nu vor vota. Întrebată dacă vor rămâne în bănci, Dăncilă a răspuns că „vor face cum vor considera”.
„Acest guvern trebuie să își continue activitatea și este important să avem stabilitate, dat fiind ce se întâmplă în jurul României”, a declarat premierul Dăncilă.
Ea a mai spus că le-a cerut parlamentarilor PSD să vină cu idei pentru programul politic al partidului și pentru programul de guvernare, dar le-a solicitat și o legătură mai strânsă între miniștri și comisiile parlamentare.
Grupurile parlamentare ale PSD au decis, marți, strategia pentru moțiunea de cenzură pe care ar urma să o depună PNL, la ședință participând și premierul Viorica Dăncilă. Surse parlamentare declarau pentru Hotnews.ro că decizia este ca senatorii și deputații PSD să meargă în sală la momentul dezbaterii moțiunii, dar să nu voteze.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marți că opoziția va depune moțiunea de cenzură în cel mai scurt timp, posibil chiar miercuri, adăugâd că se poartă discuții inclusiv cu parlamentari ai PSD și ALDE.