Sari direct la conținut

Ambasadorul SUA Hans Klemm, la recepția de 4 Iulie: „Angajamentul românilor față de democrație, demonstrat clar la alegerile din mai, ne inspiră” / Iohannis, Dăncilă, Hellvig, Kovesi și Lazăr – prezenți la eveniment

HotNews.ro
Klaus Iohannis si Hans Klemm, Foto: Agerpres
Klaus Iohannis si Hans Klemm, Foto: Agerpres

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat joi seară, la recepția de 4 Iulie de la sediul Ambasadei, că angajamentul românilor faţă de democraţie, statul de drept şi lupta împotriva corupţiei, „demonstrat atât de clar la alegerile din luna mai”, îi inspiră pe americani, scrie Mediafax.

„Parteneriatul Strategic SUA-România este puternic. America recunoaşte România ca aliat NATO model, care îndeplineşte sau depăşeşte angajamentele asumate faţă de Alianţă investind în apărarea sa, modernizându-şi capacităţile şi contribuind la securitatea regională şi globală. Angajamentul românilor faţă de democraţie, statul de drept şi lupta împotriva corupţiei, demonstrat atât de clar la alegerile din luna mai, ne inspiră. Iar rezultatele economice puternice ale României au transformat-o într-un magnet pentru investiţiile americane. Acum sperăm să extindem legăturile noastre în domenii strategice precum energia şi apărarea”, a declarat Hans Klemm.

Ambasadorul SUA a felicitat România pentru Preşedinţia de succes a Consiliului Uniunii Europene, încheiată cu patru zile în urmă, precizând că SUA comemorează şi sărbătorește trei aniversări. „În primul rând, celebrăm Independenţa Americii, declarată în această zi, cu exact 243 de ani în urmă. În al doilea rând, acum trezeci de ani am fost martori la prăbuşirea comunismului şi căderea Cortinei de Fier într-o mare parte a Europei Centrale şi de Est. La sfârşitul lunii iunie, 1989, Ungaria şi Austria au tăiat gardul de sârmă ghimpată ce le separase ţările. În noiembrie, germani fericiţi au doborât Zidul Berlinului. Şase luni mai târziu, demonstraţiile s-au răspândit rapid în întreaga Românie, culminând cu prăbuşirea regimului Ceauşescu. La scurt timp, am urat bun venit României în familia democraţiilor. În al treilea rând, aniversăm 50 de ani de la aselenizare. Într-un discurs în Congresul SUA, în 1961, preşedintele John F. Kennedy a făcut apel la America să „meargă înainte, cu viteza deplină a libertăţii, în palpitanta aventură a spaţiului”. Cursa spaţială care a urmat şi primii paşi făcuţi de Neil Armstrong pe Lună au captivat lumea şi au demonstrat posibilităţile uluitoare ale tehnologiei americane”, a mai spus Hans Klemm.

La eveniment au fost prezenți și cosmonautul român Dumitru-Dorin Prunariu, cel care, în 1981, a devenit al 103-lea om şi primul român care a călătorit în spaţiu după încheierea misiunii de opt zile la bordul navei spaţiale Soiuz 40 şi al laboratorului spaţial Saliut 6, dar și Anna Fischer, cea care, în 1978, a devenit una dintre primele femei astronaut ale NASA.

„Vă invit să comemorăm eroismul patrioţilor români care au murit pentru libertate pe străzile Timişoarei, ale Bucureştiului şi în oraşe din toată România, reamintindu-ne că dorinţa de libertate bate cu putere în inimile tuturor femeilor şi bărbaţilor. Vă invit să sărbătorim îndrăzneala programului spaţial Apollo şi mersul unui om pe Lună, care ne reamintesc faptul că nu există limite pentru imaginaţia noastră atunci când ne îndreptăm capacitatea de inovaţie în beneficiul umanităţii”, a încheiat Hans Klemm.

Klaus Iohannis, la recepția ambasadei SUA: „Românii au dat un vot covârșitor în sprijinul statului de drept”

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a declarat, la recepția ambasadei SUA cu ocazia celebrării Zilei Independenței, că la referendumul pe justiție românii s-au pronunțat în favoarea statutului de drept și au respins „populismul și discursul anti-european și anti-justiție”, notează Mediafax.

„Recent, cu ocazia alegerilor europene și a referendumului privind justiția pe care l-am convocat pe 26 mai, românii au dat un vot covârșitor pro-european și în sprijinul consolidării statului de drept, respingând fără echivoc populismul și discursul anti-european și anti-justiție. Cetățenii României au arătat, o dată în plus, că avem o societate matură și că își doresc o țară puternică și sănătoasă, cu un sistem de justiție curat și independent, în deplină consonanță cu statutul de partener strategic al Statelor Unite și de stat membru al Uniunii Europene și al NATO”, a afirmat Klaus Iohannis în discursul susținut la ambasada SUA.

Acesta a adăugat că sprijinul Statelor Unite acordat României, care până acum 30 de ani a fost sub regim totalitarist comunist, a fost crucial.

„Acum 30 de ani, după înlăturarea totalitarismului comunist, România s-a reconectat politic și economic la familia occidentală ca apoi să devină membru al Alianței Nord-Atlantice, al Uniunii Europene, precum și partener strategic puternic al Statelor Unite. Sprijinul Statelor Unite pentru eliberarea națiunilor captive ale Europei, izolate în spatele Cortinei de Fier, și asistența oferită în vederea reintegrării în comunitatea transatlantică a fost crucial. Domnule Ambasador Klemm, România nu va uita niciodată acest sprijin! Alături de prietenii și partenerii noștri americani și europeni, națiunea română contribuie acum concret și relevant la consolidarea securității și prosperității comunității transatlantice”, a mai spus șeful statului.

Președintele Iohannis a adăugat că România va continua să fie un partener dedicat relației transatlantice, precizând că la consolidarea acestei relații a contribuit și Președinția română a Consiliului UE, încheiată cu succes de țara noastră.

„Prioritatea strategică a României este și va rămâne o relație transatlantică puternică. O cooperare transatlantică solidă este cea mai sigură garanție că vom putea gestiona cu succes provocările viitorului și influența pozitiv dezvoltările pe plan global. Președinția Consiliului Uniunii Europene, încheiată recent cu succes de țara noastră, a reprezentat inclusiv o contribuție la consolidarea unei relații transatlantice bazate pe respect reciproc, promovarea valorilor comune și avansarea intereselor care conectează indisolubil Uniunea Europeană de partenerul său global, Statele Unite ale Americii”, a explicat Iohannis.

Șeful statului a mai declarat că România va fi mereu „un aliat şi un prieten de încredere, o voce puternică în favoarea cooperării strânse dintre America și Europa! Vă asigur că țara mea și eu personal păstrăm aceeași determinare pentru aprofundarea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite!”.

Viorica Dăncilă, Eduard Hellvig, Codruța Kovesi și Augustin Lazăr la recepția ambasadei SUA

Premierul Viorica Dăncilă, directorul SRI Eduard Hellvig, precum și fostul procuror general Augustin Lazăr și fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi au participat, joi seară, la recepția oferită de ambasada SUA la București cu ocazia aniversării Zilei Independenței.

Printre cei prezenți la eveniment s-a numărat și președintele executiv al PSD Eugen Teodorovici, secretarul general al PSD Mihai Fifor, precum și ministrul Sănătății Sorina Pintea și ministrul Educației Ecaterina Andronescu. La recepție au mai venit senatori și deputați.

Cei care au susținut un discurs în cadrul evenimentului au fost președintele Klaus Iohannis și ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro