Vaslui: O femeie de 64 de ani a făcut infarct și a murit după ce a fost înșelată prin metoda "Accidentul"
O femeie de 64 de ani din localitatea vasluiană Deleni a murit, după ce a fost sunată de persoane necunoscute care i-au spus că nepotul ei ar fi suferit un accident și că trebuie să plătească 200 de milioane de lei pentru operație. Soțul femeii spune că acesteia i s-a făcut rău și a făcut infarct, transmite Mediafax.
Femeia de 64 de ani din localitatea vasluiană Deleni a murit după ce a aflat, printr-un apel care s-a dovedit fals, că nepotul ei ar fi rămas paralizat în urma unui accident.
La apelul necunoscuților, făcut pe telefonul fix în noaptea de marți spre miercuri, a răspuns soțul femeii. Acesta a povestit că cel care era la telefon s-a dat inițial drept nepotul lui şi i-a spus că ar fi căzut pe scări.
„Apoi a zis altcineva, a zis doctorul, altul: , „, a descris conversația soțul femeii.
Bărbatul spune că apoi soția lui ar fi luat telefonul, să vadă despre ce e vorba, şi i s-a făcut rău. „A luat nevasta telefonul şi a mai vorbit şi ea. Ea e cu inima, a ieşit afară, a stat pe bancă, acolo a decedat. (…) A făcut infarct, ea suferea cu inima”, a mai declarat Vasile Tighici, soţul victimei.
Acesta a spus că a sunat imediat la 112 şi a cerut ajutor de la un echipaj de Ambulanţă, dar medicii nu au mai putut face nimic şi au declarat decesul.
O vecină a celor doi a precizat că un telefon asemănător a primit și o altă familie din sat, cu puţin timp înainte, însă farsa nu a prins. „Cu jumătate de ora înainte a sunat la altă vecină. Organele să îşi facă datoria, poate se mai poate ceva, până acum dădeai banii, bani se mai fac, dar acum a murit un om”, a spus femeia.
Nepotul celor doi a povestit că persoana care i-a sunat bunicii îi cunoştea numele şi că ar fi dat la telefon detalii exacte. „Îmi ştia numele, chiar a nimerit numărul exact, ştia cum e treaba, ştia că mă cheamă Robert. (…) Cred ca e cineva din sat, prea mare coincidenţă să sune la două persoane dintr-un mic sat”, a declarat nepotul bătrânei.
„Acest caz nefericit din noaptea trecută e cauzat de mai mulţi factori, de aceste sentimente umane pe care le trăiesc oamenii, în special cei în vârstă, neajutoraţi şi neinformaţi. Metoda e cunoscută şi mediatizată, din păcate s-a întâmplat şi la noi în sat. (…) Dacă s-a sunat pe fix, vor fi soluţii să identificăm această persoană care a procedat de maniera asta”, a spus Doru Eşanu, primarul comunei Deleni.
Polițiștii au fost sesizaţi şi ei miercuri dimineaţă şi fac cercetări în acest caz, într-un dosar de înşelătorie şi ucidere din culpă.