UPDATE Cazul Caracal Gheorghe Dincă a recunoscut ambele crime / Avocat: El a dat detalii despre modul în care le-a ucis pe fete
Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, și-a recunoscut, duminică după-amiază, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului, pentru Mediafax.
„Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. Sunt două fapte de omor. A oferit niște explicații. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, au venit aici pentru a întreține relații sexuale, au fost discuții mai aprinse și în urma acelor discuții le-a lovit și în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declarațiile dânsului au venit de bună voie”, a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă.
În jurul orei 15.00, după ce a ieșit din curtea inculpatului, avocatul a confirmat din nou informația, dar nu a dat detalii, spunând că încă sunt proceduri judiciare în curs. El a precizat, totuși, că această recunoaștere a faptelor nu vizează și alte crime.
Anterior, atât în fața anchetatorilor cât și a instanței, când s-a judecat arestarea preventivă, Dincă a negat că le-ar fi văzut sau transportat vreodată pe cele două fete dispărute, susținând că nu știe despre ce este vorba.
UPDATE: Avocatul din oficiu al lui Gheorge Dincă a confirmat duminică, pentru Antena 3, faptul că ucigașul a indicat locul unde le-a ucis pe Alexandra și Luiza, dar apărătorul nu a vrut să dea detalii.
„Corect ar fi să se schimbe încadrarea juridică. Mă așteptam să se întâmple, să recunoască, pentru că erau câteva indicii, probe. Era de așteptat. Nu aș putea să vă spun ce l-a determinat să recunoască. Ce cred e că l-a mustrat conștiința”, a spus avocatul Bogdan Alexandru, pentru Antena 3, potrivit Mediafax.
Întrebat dacă a indicat inclusiv locul unde le-a ucis pe fete, avocatul a spus: „Da, s-au dat detalii referitoare la modul în care s-a realizat fapta, dar nu pot să spun aceste detalii”.
Dincă Gheorghe este audiat duminică după-amiaza, la sediul DIICOT Craiova, după ce a fost prezent și la perchezițiile din casa din Caracal.
Marți, magistrații vor judeca recursul lui Dincă Gheorghe la măsura arestării preventive.
Luiza Melencu (18 ani) a dispărut în luna aprilie 2019, după ce a luat o mașină de ocazie. În același mod a dispărut Alexandra Măceșanu (15 ani). Suspectul a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-și anunța răpirea.
Deocamdată nu se știe dacă autorul a anunțat și unde sunt cadavrele, pentru că până acum anchetatorii nu au găsit vreun corp, ci doar resturi umane și bijuterii.