Sari direct la conținut

Cazul de la Caracal: Şeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mirea, şi-a depus dosarul pentru pensionare

HotNews.ro
Cazul de la Caracal: Şeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mirea, şi-a depus dosarul pentru pensionare

Şeful Poliţiei municipiului Caracal, Nicolae Mirea, pe care fostul ministru de Interne a anunţat că l-a demis, a depus joi documentele pentru încetarea raportului de serviciu cu Poliţia în vederea pensionării, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu, anunță Agerpres.

„Şeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mirea, a depus astăzi dosarul în vederea încetării raportului de serviciu cu Poliţia, a fost aprobat şi va intra în vigoare începând cu data de 5 august”, a declarat joi purtătorul de cuvânt Cristian Grigorescu.

El a precizat că în perioada următoare va fi numit un alt şef al Poliţiei Caracal.

Comisarul şef de poliţie Nicolae Mirea ocupă funcţia de şef al Poliţiei Caracal de la finalul anului 2017, după ce înainte a fost şef al Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul insituţiei. El este poliţist de peste 25 ani.

Fostul ministru de Interne, Nicolae Moga, a anunţat, în seara de 27 iulie, că vor fi înlocuiţi din funcţii şeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mirea, precum şi adjunctul acestuia, din cauza modului în care a fost gestionată intervenţia după anunţarea dispariţiei Alexandrei Măceşanu.

Potrivit agenției Mediafax, în urmă cu câtea luni, pe numele lui fusese deschisă o anchetă internă la Poliţia Olt, după ce, pe Facebook, au apărut imagini cu ofiţerul în ţinută ce ar fi putut aduce atingere funcţiei, au declarat surse judiciare.

Soția polițistului demis de la conducerea Poliției Caracal, Nicolae Mirea, este, la rândul ei, șefa postului de poliție Osica.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro