UPDATE Directorul Oracle România, Sorin Mîndruțescu, cauțiune de 500.000 euro – surse / El spune că este o "regretabilă neînțelegere"
Directorul general al Oracle România, Sorin Mîndruțescu, a fost plasat de procurorii DNA sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 500.000 de euro, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.
În urma perchezițiilor făcute miercuri la sediul din Pipera al Oracle România, directorul general Sorin Mîndruțescu a fost plasat sub control judiciar, pe o cauțiune stabilită la 500.000 de euro. El este suspectat că ar fi primit mită de la mai multe societăți pentru acordarea unor contracte cu Oracle.
Directorul general Oracle România, Sorin Mîndruțescu, a fost audiat la DNA miercuri seară, după ce procurorii DNA au făcut percheziții la sediul companiei. El le-a spus jurnaliștilor, la finalul audierilor, că este vorba despre o neînțelegere și că împotriva Oracle nu a fost formulată nicio acuzație.
„Compania Oracle nu este parte din acest dosar. Noi considerăm că este vorba – din datele care au fost puse la dispoziție – de o regretabilă neînțelegere și împreună cu avocații vom încerca să aducem în zilele următoare probele necesare pentru a încerca să rezolvăm această regretabilă neînțelegere”, a declarat Mîndruțescu, la ieșirea din sediul DNA.
Întrebat despre acuzațiile procurorilor la adresa sa, directorul Oracle a spus că nu vrea să comenteze.
Sorin Mîndruțescu a transmis anterior, prin intermediul avocaților, că a răspuns tuturor solicitărilor procurorilor.
Sorin Mindruțescu ocupă funcţia de Director General Oracle România din februarie 2008, dar lucrează în companie încă din 2001. Înainte de a lucra pentru Oracle el a ocupat poziţii de conducere în cadrul unor bănci din România. În ultimii ani el a avut funcţiile de Preşedinte al Consiliului Director al Camerei Americane de Comert în România, Preşedinte al Consiliului de Administratie a CFR, iar în prezent el mai ocupă funcţia de Preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor Fondului Proprietatea.