Spectacol naval de amploare la Constanța, de Ziua Marinei Române. Sunt așteptate 20.000 de persoane, la festivități participă și președintele Iohannis
Un spectacol naval de amploare începe la ora 9.55 la Constanța, de Ziua Marinei Române, prezentat de mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave și ambarcațiuni. Sunt așteptate 20.000 de persoane, transmite Mediafax. La festivitățile de la malul Mării Negre participă și președintele Klaus Iohannis.
Pentru marcarea Zilei Marinei Române, sunt planificate festivități în Constanța, unde se estimează participarea a aproximativ 20.000 de persoane, în Brăila, cu aproximativ 10.000 de participanți, și în Galați, circa 5.000 de persoane, la fel ca în localitatea Mangalia.
Mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave și ambarcațiuni vor prezenta cel mai mare spectacol naval pe care Forțele Navale Române îl organizează, an de an, în România.
Potrivit reprezentanților Statului Major al Forțelor Navale, evenimentele organizate cu prilejul Zilei Marinei Române sunt dedicate navei-școală „Mircea”, „ambasadorul onorific în serviciul României”, care a împlinit, anul acesta, 80 de ani de când poartă tricolorul românesc pe mările și oceanele lumii.
„Pentru recunoașterea contribuției sale la promovarea imaginii țării noastre pe meridianele lumii, precum și pentru rolul său în păstrarea valorilor și tradițiilor marinărești, drapelul navei-școală Mircea va fi decorat cu Ordinul Virtutea Maritimă cu însemn de pace în grad de Comandor”, au transmis reprezentanții Statului Major al Forțelor Navale.
Festivitățile dedicate Zilei Marinei Române de la Constanța vor începe la ora 9.55, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, prin ridicarea Pavilionului, geacului și a Marelui Pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu salutul cu cele 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești.
După alocuțiuni, Zeul Neptun își va face apariția din largul mării, pentru a da startul demonstrațiilor, iar drapelele României, NATO și Uniunii Europene vor fi purtate în semn de salut, de trei scafandri parașutiști lansați din elicoptere și de trei ambarcațiuni rapide.
Scena marină va fi ocupată, în minutele următoare, de cele trei remorchere multifuncționale, „Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul”, și de șase ambarcațiuni rapide, care vor invita publicul „la vals”. După retragerea acestora, vor fi inserate elemente de cercetare-diversiune. Scafandrii de luptă vor fi lansați de la bordul unui elicopter Puma Naval și de la bordul unei ambarcațiuni rapide, pentru a simula atacul țărmului, de unde vor primi riposta unei alte grupe de scafandri de luptă.
Demonstrațiile continuă cu secvența de respingere a atacului aviației inamice. Aeronavele de luptă MIG-21 Lancer, F-16 și Eurofighter Typhoon vor juca rolul taberei adverse și vor ataca gruparea de forțe de pe mare. Sistemele de artilerie de la bordul navelor din dispozitivul de pe mare, tunurile și transportoarele amfibii blindate (TAB) de pe dig vor respinge cu foc, atacul aerian, repriză în care vor fi utilizate aproximativ 2.000 de unități de muniție de manevră, cu calibre cuprinse între 14,5 și 100 mm.
În continuare, conform scenariului, punctul de conducere al exercițiului demonstrativ va fi informat de echipajul american al unui avion de cercetare P8 Poseidon că un submarin inamic se află în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei. Imediat, un elicopter Puma Naval va lansa o geamandură radio-hidro-acustică, pentru localizarea poziției submarinului, o corvetă va ataca cu o torpilă și cu bombe reactive, iar de la bordul aparatului de zbor se va executa o tragere cu torpile ușoare.
După anihilarea pericolului submarin, exercițiul continuă cu secvența de respingere a desantului maritim. Zece ambarcațiuni de asalt se vor îndrepta spre faleză și vor executa foc cu muniție de manevră, dar atacul forțelor ostile va fi respins, conform scenariului, de pe mare, de trei vedete blindate fluviale, din aer, de aeronave F-16 și de elicoptere Puma, iar de pe mal de tunuri, de TAB-uri și de infanteriști marini. Siguranța publicului de pe faleză va fi asigurată cu aproximativ 3.600 de unități de muniție de manevră, calibre cuprinse între 5,45 și 100 mm.
Migrația ilegală pe mare și amenințările asimetrice sunt două elemente pe care marinarii și aviatorii le vor combate, simultan, cu un mozaic de forțe navale și aeriene, ce aparțin ministerelor apărării naționale, afacerilor interne și transporturilor, aspect care subliniază importanța cooperării interdepartamentale și interinstituționale. Navele MAI și ARSVOM (Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare) vor intercepta o ambarcațiune suspectă, iar elicopterul ARSVOM va survola raionul acțiunii. Ambarcațiunea cu migranți va fi interogată și, după cercetarea situației, aceasta va fi însoțită în port, conform procedurilor. În același timp, ambarcațiunile rapide ale Forțelor Navale lansează la apă patru scafandri, care vor fi recuperați de un elicopter Puma Naval. De pe parâma elicopterului, scafandrii vor saluta oficialitățile și publicul de pe faleză, marcând, astfel, încheierea exercițiilor demonstrative.
Pe mare, fregata „Regele Ferdinand” va prezenta simularea unei apuntări a elicopterului Puma Naval la bordul său și va deschide parada navală, la care vor participa toate navele și aeronavele care au performat în fața falezei Comandamentului Flotei.
În acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, Garda de Onoare va încheia Exercițiul demonstrativ „Forțele Navale Române 19”, dar evenimentele vor continua, la Constanța, până la ora 22.00.
Tradiționalele jocuri marinărești vor fi organizate, în Portul Tomis, în intervalul orar 13.00 – 15.00, iar de la ora 20.00, pe faleza din Constanța, Muzica Militară a Forțelor Navale va interpreta numeroase piese din repertoriul marinăresc.
La ora 21.00, marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Poarta 1 Port Constanța – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu și retur, iar, la ora 22.00, de la bordul navelor militare vor fi lansate lampioane și în Portul Tomis va fi prezentat un spectacol de artificii, oferit de Sindicatul Liber al Navigatorilor și Administrația Porturilor Maritime Constanța.