Sari direct la conținut

Sputnik FM emite în R. Moldova și peste graniță, în România, fără a avea licență în vreuna dintre țări. Cum este difuzată propaganda rusească

HotNews.ro
Sputnik, reteaua de propaganda a Rusiei, Foto: Wikipedia
Sputnik, reteaua de propaganda a Rusiei, Foto: Wikipedia

Pe o porțiune de aproape 60 de kilometri de la vama Albița, spre Vaslui, în interiorul României, poate fi recepționat un post de radio juridic inexistent în Republica Moldova și România – „Sputnik FM–Moldova”, scrie Report.md.

Nu are licență ca post de radio, dar închiriază spațiu de emisie de la stațiile locale din Republica Moldova, folosind jingle-uri cu emblema sonoră „Sputnik”. Face asta de ani de zile fără nicio piedică din partea autorităților moldovene, notează sursa citată.

În alte cazuri similare, Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova a reacționat rapid. La 2 august 2019, de exemplu, CA al Republicii Moldova a sancționat postul de radio „Univers FM”, pentru utilizarea semnalului sonor al postului de radio „Diaspora FM”.

„Sputnik” apare în rapoartele internaționale, în cele ale Centrului pentru Jurnalism Independent și în studiile Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) din Republica Moldova ca una din cele mai influente instituții propagandistice pro-Kremlin. Promovează masiv și vădit interesele Federației Ruse și alimentează fobii anti-americane, anti-europene și anti-occidentale, susține Simion Ciochină, autorul unei note analitice IPRE.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro