VIDEO Un al treilea muncitor din Sri Lanka a ajuns la brutăria din Ditrău – UPDATE
Un al treilea muncitor din Sri Lanka a ajuns la Ditrău, în Harghita, urmând să fie angajat la aceeași brutărie unde lucrează alți doi colegi de-ai săi. Angajarea singalezilor a creat controverse în spațiul public, iar cazul a ajuns și în presa internațională, după ce localnicii, în frunte cu preotul, s-au revoltat susținând că le este teamă ca la ei în comună să nu vină migranţi care să le „impună cultura lor” şi să le pună în pericol siguranţa.
Patronul brutăriei din Ditrău, Kollo Katalin, a declarat, marți, corespondentului Mediafax, că cei trei angajați din Sri Lanka vor locui împreună în localitatea Gheorgheni.
„A sosit aseară (luini seara – n.r.) în Ditrău de la București cel de-al treilea muncitor din Sri Lanka. Este un tânăr de treabă, are 24 de ani, și este foarte încântat că a venit să lucreze în România. Îi facem acum formele de angajare, analizele medicale și sper ca de joi să înceapă să lucreze, să intre în producție. Va lucra două săptămâni alături de ceilalți doi colegi din Sri Lanka dar, deoarece are experiență și a mai lucrat în domeniu, va lucra apoi la secția de patiserie a brutăriei noastre”, a afirmat Kollo.
Ea a spus că tânărul are o iubită în Sri Lanka și vrea să muncească în România pentru a strânge bani să-și cumpere o casă.
Şi reprezentanţii firmei de recrutare au scris pe Facebook că muncitorul din Sri Lanka este bucuros că a ajuns într-o ţară atât de frumoasă: „Este nerăbdător să își vadă colegii și bucuros că a ajuns într-o țară atât de frumoasă, despre care a auzit lucruri bune”.
Cazul de la Ditrău – unde 350 de săteni au protestat faţă de angajarea la brutărie a doi muncitori din Sri Lanka – a ajuns și în presa internațională după ce localnicii s-au revoltat.
CITEȘTE ȘI:
- Avocatul Poporului: Conflictul de la Ditrău s-a derulat, în mare parte, prin intermediul Facebook / Primarul localității a gestionat corespunzător situația
- Patronii brutăriei din Ditrău au făcut plângere penală la Poliție pentru amenințare, incitare la ură și discriminare
- Preotul din Ditrău, aflat în fruntea localnicilor revoltați de aducerea muncitorilor din Sri Lanka: Nu regret, îmi asum. Am acționat cum mi-a dictat conștiința
- Revolta de la Ditrău: „O să ne trezim că un sfert din case sunt locuite de oameni de culoare” / „Nu avem nevoie sa vină străini de la cinci mii de kilometri, că să ne înveţe cum să facem o pâine” / „Nu suntem rasiști”
- ”Să rămânem noi aici, secuii, românii, ăştia care suntem aici”. Sute de localnici dintr-o comună din Harghita s-au revoltat după ce doi sri-lankezi au fost angajați într-o brutărie