Propus de Predoiu șef la DNA, Bologa critică proiectul promovat de ministru privind superimunitatea magistraților
Crin Nicu Bologa, propus de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DNA, a afirmat, marţi, că nu este de acord cu nicio formă de imunitate şi de garanţii speciale pentru anumite categorii de cetăţeni, așa cum sunt prevăzute în proiectul de desființare a Secției speciale de anchetare a magistraților, propus chiar de Cătălin Predoiu.
„Eu, de principiu, nu sunt de acord cu nicio formă de astfel de imunitate şi de garanţii speciale pentru anumite categorii de cetăţeni. Am constatat că şi în ceea ce priveşte cererile adresate Parlamentului s-au stopat multe anchete fără a fi motivate în niciun fel. De asemenea, îmi pun problema în mod practic dacă procurorul general emite aviz de punere în mişcare a acţiunii penale, iar avocatul sau inculpatul fac o plângere împotriva ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, oare ce măsură poate lua procurorul ierarhic superior în momentul în care procurorul general al României a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile de fond şi de formă şi temeinice şi legalitate pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, iar procurorul ierarhic superior, care are această atribuţie în Codul de Procedură Penală, este învestit cu această plângere împotriva Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, oare mai este el independent în situaţia respectivă sa mai infirme ordonanţa procurorului de punere în mişcare a acţiunii penale? Este o problemă la care m-am gândit: ce facem cu principiul subordonării ierarhic superior? Ce facem cu plângerile împotriva ordonanţelor de punere mişcare a acţiunii penale care au aviz de la procurorul general?”, a declarat Bologa, citat de Agerpres, referindu-se la proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, care prevede şi că anchetarea unui magistrat se face doar cu aprobarea procurorului general, iar trimiterea în judecată trebuie încuviinţată de CSM.
El a precizat că se creează o inegalitate între procurori şi judecători şi ceilalţi cetăţeni, în privinţa trimiterilor în judecată.
„În ceea ce priveşte trimiterile în judecată, sigur că se creează o inegalitate între procurori şi judecători şi ceilalţi cetăţeni, în momentul în care, pentru a linişti tagma procurorilor şi judecătorilor, s-au introdus aceste pârghii de control. Eu înţeleg şi neliniştea colegilor mei procurori şi judecători. (…) Nu avem nevoie de garanţii suplimentare şi vom vedea după ce vor fi organizate adunările generale care este părerea acestora”, a spus procurorul.
Crin Nicu Bologa, propus de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a susţinut, marţi, interviul la CSM. Consiliul Superior al Magistraturii urmează să emită un aviz consultativ.