Sari direct la conținut

Româncă din Codogno, oraşul italian cu cel mai mare număr de cazuri de coronavirus: "Suntem liniştiţi, dacă e să stăm în carantină, stăm"

HotNews.ro
Româncă din Codogno, oraşul italian cu cel mai mare număr de cazuri de coronavirus: "Suntem liniştiţi, dacă e să stăm în carantină, stăm"

Cu 20 de cazuri confirmate până la 21 februarie- din care 17 în ultimele 24 de ore, Italia se situează pe primul loc în Europa ca număr de cazuri confirmate de coronavirus. Hotnews.ro a stat de vorbă cu o româncă rezidentă în orăşelul cu cel mai mare număr de contagiaţi.

Codogno e o localitate de 15.000 de locuitori din provincia Lodi (Lombardia) de care vorbesc toate telejurnalele din Peninsulă. Aici a avut loc cel mai mare număr de infecţii confirmate de coronavirus. Un bărbat de 38 de ani a fost diagnosticat cu coronavirus vineri noapte şi se află la secţia de terapie intensivă la spitalul din localitate. Soţia sa, însărcinată în luna opta, este un alt caz confirmat. Alţi doi bătrâni, clienţi ai unui bar frecventat de bărbatul infectat, sunt şi ei diagnosticaţi pozitiv. Cinci cadre medicale din spitalul din Codogno au fost, de asemenea, contaminate.

De vineri, 21 februarie, Codogno, împreună cu alte nouă localităţi din provincia Lodi (regiunea Lombardia) sunt izolate. Şcolile, barurile şi birourile primăriei sunt închise, iar autorităţile au invitat localnicii să rămână în propriile case. Cine prezintă simptome de gripă trebuie să rămână în casă şi să sune la numărul de urgenţă 112. Au fost suspendate de asemenea toate manifestările publice, religioase, sportive. Trenurile regionale nu mai fac opriri în gara din Codogno, care rămâne închisă până la terminarea situaţiei de urgenţă.

Ramona R., româncă de 38 de ani, trăieşte din 2004 în Italia şi este rezidentă la Codogno de 12 ani. Lucrează într-o fabrică aflată la 5 km distanţă, într-un alt orăşel aflat sub restricţie: Castiglione d’Adda. HotNews.ro a stat de vorbă cu Ramona vineri seara, pentru a afla care este atmosfera la Codogno, ce spun românii din localitate şi ce măsuri au luat autorităţile italiene.

“Am aflat despre cazul de coronovirus când am ajuns dimineaţă la muncă. Numai despre asta se vorbea în fabrică, am ascultat toată ziua la radio noutăţile. Nimeni nu se gândea că vom avea cazuri la noi, un orăşel mic. La Milano, Roma, sau alte oraşe mari, mai înţeleg. Unii dintre angajaţi îl cunosc pe bărbatul de 38 de ani bolnav. Aici lumea se cunoaşte, mai ales între familiile de italieni: e ca la noi, la ţară. Mi-a spus cineva că bărbatul ar antrena şi o echipă de fotbal de tineri.

Mai târziu, la prânz, părinţii care aveau copii la şcoală sau la grădiniţă au fost chemaţi să-i ia acasă, pe la ora 14:00. Eu am urmat orarul de lucru normal, apoi la 17:30 m-am pornit către casă”.

În drum spre Codogno, româncă a putut să constate că unele din măsurile anunţate de autorităţi au fost aplicate. Altele nu: “Sincer, mă aşteptam să găsesc maşini de poliţie la puncte de control, aşa cum am văzut la televizor că au făcut în China. Dar nu am văzut. Atmosfera mi s-a părut mai degrabă normală. Barurile şi unele magazine sunt închise. În centru, pe unde trec mereu în drum spre casă, toate cele trei baruri erau închise. Farmaciile erau deschise, am intrat în una din ele. Vânzătorii aveau toţi măşti pe faţă, dar nu se mai găseau pentru clienţi, în vânzare. Am auzit că şi spitalul e închis, mai ales că bărbatul de 38 de ani bolnav e acolo internat”.

Mult mai operativi au fost cei de la supermarketul din localitate: “Am primit un sms de la supermarket, unde avem card de client, prin care ne anunţau că se închide pentru două zile. După o oră, alt mesaj, că e deschis. Aşa că m-am oprit la supermarket şi am făcut cumpărături, nu se ştie cât va trebui să stau în casă. Preventiv. Supermarketul era plin, nu mai era loc de maşini în parcare.”

De la 1 la 10, cât este de îngrijorată? « Eu sunt mai optimistă, aş spune 5, 6! Am înţeles că e ca o gripă, dar mai puternică. Nu se ştie bine cum se transmite, deci nu putem şti noi, de aici, dacă nu am luat virusul în fabrică, la sală, sau într-un magazin. Apoi, cred că depinde de imunitatea fiecăruia, din câte am urmărit la ştiri, bătrânii sunt mai afectaţi. Mă aşteptam, sincer, ca să vină să ne comunice cineva oficial, la fabrică: ce măsuri se aplică, ce riscuri sunt. Sau chiar să ne facă un test, mai ales că suntem mulţi care lucrăm în fabrici, e o zonă industrială. Printre colegele mele, mai erau trei mame străine, o româncă şi două albaneze, care erau foarte alarmate. Se întrebau dacă nu e mai bine să-şi ia copiii şi să plece în ţară. Unde să pleci, dacă e riscul să fii bolnav, unde duci boala? Eu sunt liniştită deocamdată şi sunt de acord să stăm toţi în carantină, dacă e nevoie: 14 zile, sau cât trebuie. Deocamdată, de la servici nu ne-au anunţat dacă să venim sau nu luni la muncă. Sâmbătă şi duminică nu se lucrează, voi sta în casă, apoi vom vedea ».

În provincia Lodi locuiesc peste 8.000 de români. La Codogno, numărul oficial de conaţionali cu reşedinţă este de 335, la Casalpusterlengo, 325, la Castiglione d’Adda, 63.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro