Seniorii, sunaţi de actori ai Teatrului Odeon
Seniorii care vor suna la telverde 0800821218 vor fi sunaţi înapoi de actori ai Teatrului Odeon, în cadrul unei campanii lansate de Primăria Capitalei împreună cu instituţia de cultură, conform Agerpres.
„Primăria Capitalei împreună cu Teatrul Odeon lansează campania ‘Ce Mai Faci@Odeon!’. Actorii Teatrului Odeon vor să le fie aproape, în această perioadă dificilă, persoanelor în vârstă care stau în casă singure şi au nevoie de o vorbă bună. Un telefon poate alina singurătatea”, precizează primarul general, Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.
Astfel, seniorii singuri pot suna la telverde 0800821218, serviciu ce aparţine Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. Apelul este gratuit iar programul este non-stop. După ce-şi vor lăsa numărul de telefon vor fi sunaţi de actori ai Teatrului Odeon.
„La capătul firului se vor afla, în prima fază, actorii: Ioan Batinaş, Elvira Deatcu, Marius Damian, Ionuţ Kivu, Ioana Mărcoiu, Mădălina Ciotea, Diana Ghiorghian, Ruxandra Maniu, Anda Saltelechi, Ioana Bugarin, Meda Victor. Ei vor fi urmaţi, în perioada următoare, de toţi actorii teatrului. De asemenea, nu vor fi uitaţi nici artiştii vârstnici care au adus multă bucurie şi emoţie pe scenele teatrelor bucureştene. Pentru generaţiile tinere de actori aceştia au fost adevărate modele”, a menţionat edilul general.