Prefectura Capitalei anunță reluarea examinărilor pentru obținerea permisului de conducere
Prefectura Capitalei anunță reluarea activităţii de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere.
Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, transmis vineri și citat de Agerpres, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, în prima etapă, începând de luni, 13 iulie, se vor relua următoarele activităţi: proba teoretică, înregistrarea dosarelor candidaţilor pentru susţinerea probei teoretice în vederea obţinerii permisului de conducere, programarea pentru susţinerea probei practice.
În a doua etapă, reluarea activităţii de examinare la proba practică se va face începând de marţi, 14 iulie. Candidaţii care au fost programaţi să susţină proba practică în perioada 14 – 17 iulie vor susţine examenul la data, ora şi locaţia unde aceştia au fost programaţi anterior.
Pentru candidaţii programaţi să susţină proba practică în perioada 2 – 13 iulie, programarea se va face automat, în aceeaşi locaţie şi la aceeaşi oră la care au fost programaţi anterior, astfel: candidaţii care au fost programaţi pe 2 iulie urmează să susţină proba practică pe 20 iulie, cei programaţi pe 3 iulie o vor susţine pe 21 iulie, aceia programaţi pe 6 iulie o vor da pe 22 iulie, candidaţii care au fost programaţi pe 7 iulie vor susţine proba practică pe 23 iulie. Cei programaţi pe 8 iulie o vor susţine pe 24 iulie, candidaţii programaţi pe 9 iulie o vor da pe 27 iulie, cei de pe 10 iulie – pe 28 iulie, iar candidaţii programaţi pe 13 iulie – pe 29 iulie.
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii de examinare la proba practică se vor respecta următoarele măsuri de protecţie, în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus: utilizarea măştilor de protecţie atât pentru candidaţi, cât şi pentru examinatori; temperatura corporală a tuturor candidaţi lor şi a martorilor va fi verificată de către poliţistul examinator la intrarea în vehiculul de examen şi va fi interzisă susţinerea examenului în situaţia în care aceasta depăşeşte 37,2 grade Celsius; respectarea distanţării tuturor persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susţinerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de cel puţin 1,5 metri; interzicerea prezentării la locul de întâlnire a candidaţilor cu însoţitori (prieteni, rude, etc). Accesul va fi permis doar candidatului şi instructorului auto.
Persoanele programate on-line în perioada 2 – 10 iulie în vederea înregistrării dosarului de examinare se pot prezenta în perioada 13 – 31 iulie, la oricare ghişeu, în timpul programului de lucru, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00 (accesul ultimei persoane în sediul serviciului se face la ora 19.30) cu dovada rezervării on-line (printată sau pe un dispozitiv mobil).
Noi tarife
Prefectura Capitalei reaminteşte că, începând din 17 iunie, au fost stabilite noi tarife pentru permisul de conducere – 89 de lei; taxele achitate anterior datei de 17 iunie sunt valabile 30 de zile calendaristice fără plata diferenţelor de preţ. După expirarea celor 30 de zile, cetăţenii care au achitat taxele anterior datei de 17 iunie vor achita şi diferenţa de preţ existentă între tarifele practicate până pe 17 iunie şi cele în vigoare după această dată.
Activitatea de examinare la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a fost suspendată, temporar, începând din 2 iulie.
„Prefectul Municipiului Bucureşti a emis ordinul potrivit căruia, începând cu data de 02.07.2020, se suspendă temporar următoarele activităţi ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti: proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere; proba practică pentru obţinerea permisului de conducere; înregistrarea dosarelor candidaţilor pentru susţinerea probei teoretice în vederea obţinerii permisului de conducere; programarea pentru susţinerea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere”, preciza Prefectura Capitalei pe 1 iulie.
Potrivit sursei citate, decizia a fost luată având în vedere prevederile Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 313 din 26.02.2020 pentru instituirea măsurii de carantină a persoanelor în situaţia de urgenţă de sănătate publică internaţională determinată de infectarea cu COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei.