Voiculescu: Rudele pacienților de la Institutul Balș nu au fost sunate deoarece datele lor erau într-o clădire sigilată de Poliție
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus vineri seara la Digi 24 că rudele victimelor de la spitalul Matei Balș nu au putut fi sunate deoarece datele lor erau sigilate de Poliție. El a recunoscut că nu există o procedură pentru această situație și anunță că va propune modificări de regulament, potrivit Mediafax.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că datele rudelor pacienților internați la Spitalul Matei Balș sunt notate pe hârtie. După incendiul produs dimineață în unitatea medicală, polițiștii au sigilat clădirea în care se aflau hârtiile pentru a derula ancheta în cazul persoanelor decedate.
Ministrul a explicat că autoritățile nu au putut suna rudele pacienților și să le anunțe despre situația creată și despre spitalele unde au fost mutați pacienții. Ca urmare, reprezentanții spitalului au fost nevoiți să deschidă linii telefonice pentru a le permite rudelor să sune și să ceară informații.
Vlad Voiculescu a mai spus că nu există procedură pentru astfel de situații. El a anunțat că va propune modificări ale regulamentelor.