VIDEO ”Ca o enormă balenă eșuată”. Scoaterea navei de 220.000 de tone ce a blocat Canalul de Suez ar putea dura săptămâni
Încercările de deblocare a Canalului de Suez după ce o enormă navă încărcată cu 20.000 de containere a rămas blocată între cele două maluri au intrat în cea de-a treia zi, crescând presiunea pe cei care trebuie să elibereze una dintre rutele comerciale vitale ale lumii, scrie Guardian.
Operațiunea de eliberare a navei de 220.000 de tone Ever Given, ce are o lungime de 400 de metri ar putea dura săptămâni, dacă va fi nevoie să fie descărcată.
Peter Berdowski, directorul executiv al companiei de dragare Boskalis ce a trimis o echipă la fața locului sugerează ”că nu prea este posibilă eliberarea” navei și ar putea fi nevoie de descărcarea ei.
”Nu putem exclude varianta că ar putea dura săptămâni, depinde de situație”, a declarat acesta, adăugând că prova pupa s-au urcat pe ambele maluri ale canalului.
Imaginile cu linia de plutire ale cargobotului sugerează să se sprijină puternic pe maluri.
”Este ca o enormă balenă eșuată. Este o greutate enormă care apasă pe nisip. S-ar putea să acționăm cu o combinație de reducere a greutății (prin descărcarea containerelor, combustibilului și apei de pe navă), remorchere și dragare a nisipului”, a explicat expertul.
Cel puțin 150 de nave cu petrol, componente auto și bunuri de consum s-au oprit pe ambele laturi ale canalului, prin care trec de obicei 50 de nave pe zi, reprezentând aproape o treime din traficul cu containere din lume.
Experții avertizează că va urma o avalanșă de cereri de despăgubire către asigurători, ținând cont de marea cantitate de mărfuri blocate pe drum.