Iohannis: Tradiţia de Pesah va continua să inspire curaj, răbdare, solidaritate şi comuniune spirituală cu cei dragi
Președintele Klaus Iohannis își exprimă, cu ocazia sărbătorii de Pesah, aprecierea pentru responsabilitatea cu care comunitățile evreiești din România au răspuns apelului autorităților de a respecta măsurile sanitare în contextul Covid. ”Deși distanțarea socială ne obligă să ne adaptăm modul în care marcăm marile noastre sărbători, am convingerea că tradiția de Pesah va continua să inspire curaj, răbdare, solidaritate și comuniune spirituală cu cei dragi”, spune Iohannis.
Mesajul președintelui:
- Cu prilejul sărbătorii de Pesah, am deosebita plăcere să adresez conducerii și tuturor membrilor Federației Comunităților Evreiești din România felicitări, însoțite de calde urări de pace, sănătate și bună conviețuire.
- Sărbătoare a renașterii și a comuniunii, Pesah reînnoiește, în fiecare an, călătoria inițiatică a evreilor în întâmpinarea libertății și a tărâmului făgăduinței. Parabola traversării pascale rămâne o lecție despre puterea credinței, care se transmite din generație în generație.
- Cu această ocazie, îmi exprim întreaga apreciere pentru responsabilitatea cu care comunitățile evreiești din România au răspuns apelului autorităților de a respecta măsurile sanitare impuse pentru protejarea noastră și a celor aflați în suferință, în această perioadă dificilă, marcată de pandemia de COVID-19.
- Deși distanțarea socială ne obligă să ne adaptăm modul în care marcăm marile noastre sărbători, am convingerea că tradiția de Pesah va continua să inspire curaj, răbdare, solidaritate și comuniune spirituală cu cei dragi.
- Hag Pesah Sameah!
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro